Ponta cere ca Romania sa NU mai respecte acordul cu NATO si nu-si mai recunoaste semnatura: „Nu trebuie sa ne temem de Rusia”

politica

Victor Ponta cere ca Romania sa nu respecte angajamentul luat fata de NATO, pentru ca Rusia nu este dusmanul Romaniei, sustine fostul premier intr-o postare pe contul sau de Facebook. Ponta cere ca Romania sa nu mai respecte un acord pe care si el insusi si-a pus semnatura pe cand era premier.

Angajamentul despre care vorbeste Ponta priveste alocarea a 2% din PIB pentru Aparare, cu circa 5 miliarde de lei mai mult ca in 2016.

„Klaus Iohannis (si implicit Dacian Ciolos si PNL) sustin ca trebuie sa crestem cheltuielile militare pana la 2% din PIB ca sa indeplinim cerintele NATO si sa ne aparam de Rusia! Daca va uitati pe datele oficiale si in 2016 Romania aloca deja mai multi bani decat tarile vecine : Bulgaria 1,3 % , Ungaria , Slovacia si Cehia circa 1% din PIB .

Dar puteti sa si vedeti ca Romania trebuie sa faca un mare efort de peste 1 miliard EURO ca sa reziste Rusiei ( care are un buget militar anual de peste 50 miliarde!!!) / in conditiile in care principalul nostru aliat NATO in Marea Neagra Turcia (care aloca peste 15 miliarde) are deja o relatie privilegiata cu Rusia!

Domnul Iohannis a dat de inteles prin mesajul sau ca alegerea lui Donald Trump implica o decizie a noastra de crestere a alocarilor pentru armata – parerea analistilor internationali este exact inversa in sensul in care tensiunea fara precedent din 2015-16 dintre SUA si Rusia are toate sansele sa fie inversata!”, a scris Ponta pe Facebook.

Acordul  privind asigurarea, in 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apararii Nationale a fost semnat de presedintele Klaus Iohannis in ianuarie 2015. Pe acord si-au pus semnatura si liderii partidelor parlamentare, printre care si Victor Ponta, la acea data presedinte al PSD.

Acordul a fost semnat mai intai de seful statului, Klaus Iohannis, urmat de liderii partidelor parlamentare. Au semnat, astfel, presedintele PSD, premierul Victor Ponta, copresedintele PNL, Alina Gorghiu si prim-vicepresedintele Catalin Predoiu, presedintele UDMR, Kelemen Hunor, presedintele UNPR, Gabriel Oprea, presedintele PC, Daniel Constantin, presedintele PP-DD, Simona Man, informa Mediafax.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: