Ponta a descoperit in Delta Dunarii o noua marsavie facuta de Dragnea: „Isi aduce aici iubita, in loc sa vina premieri straini”

politica

Delta Dunarii devine un fel de lac Belina, a declarat joi, la Tulcea, presedintele Pro Romania, Victor Ponta, care sustine ca centrul amenajat de Guvern la Uzlina este un loc vizitat frecvent de presedintele PSD, Liviu Dragnea.

„Din pacate, acum, daca informatiile mele sunt corecte, ne-am intors la perioada in care Delta devine un fel de lac Belina. E a lui Dragnea. (…) Am facut centrul de la Uzlina ca pe un loc in care orice invitat din afara Romaniei sa vina sa vada frumusetea Romaniei. Am adus prim-ministri, comisari europeni, iar Dragnea merge acum cu iubita”, a spus Victor Ponta, in timpul unei conferinte de presa sustinuta la Tulcea.

El a amintit ca pentru amenajarea centrului din Uzlina au fost investite fonduri guvernamentale si ca investitia a fost realizata dupa modelul altor state europene ale caror guverne isi invita oaspetii din strainatate in vizite informale in locuri emblematice pentru statele gazda.

Declaratia a fost facuta in contextul criticilor aduse conducerii Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii care, potrivit sursei citate, nu comunica cu autoritatile locale si cu agentii economici.

„Am invatat un lucru legat de Delta, daca rupi Administratia de autoritatile locale, daca impui pe cineva de la Bucuresti si daca acea persoana nu are niciun dialog cu autoritatile locale, nu se coordoneaza, iese un dezastru. S-a mai intamplat si-n alte dati. Din cate am inteles, si acum e asa. Cei de aici au ei o pila la Bucuresti si nu mai stau de vorba. Rezultatul este un esec. Nu poti rupe Administratia de autoritatile locale pentru ca se blocheaza intre ele. (…) Cred ca mai degraba ar trebui sa fie obligatorie relatia cu autoritatile locale si cu cei care investesc in Delta, pentru ca daca nu discuti cu investitorii privati, daca nu intelegi ca trebuie sa imbini interesul economic cu protectia, va iesi o cearta continua”, a mai spus presedintele Pro Romania, citat de Agerpres.

Victor Ponta a amintit ca, in calitate de premier al Romaniei, l-a numit pe guvernatorul Deltei, in urma consultarilor avute cu autoritatile tulcene si a mentionat ca va propune schimbarea legislatiei actuale astfel incat guvernatorul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii sa nu mai fie numit politic.

Guvernatorul Rezervatiei, Malin Musetescu, a refuzat sa comenteze declaratiile liderului Pro Romania.

Liderii Pro Romania Victor Ponta si Daniel Constantin au sustinut joi o conferinta de presa la Tulcea pentru a anuntat infiintarea organizatiei judetene a partidului.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: