Ponta ii cheama alaturi de el pe cei care refuza sa mearga la mitingul PSD: „Este rusinos ca PSD-ul lui Iliescu, Nastase si Ponta a incaput pe mana acestor oameni analfabeti”

politica

Victor Ponta afirma ca este gata sa il primeasca in partidul sau pe primarul PSD din Cavnic daca acesta va fi dat afara din partid. „Este atat de pacat ca PSD-ul lui Iliescu, Nastase si Ponta a incaput pe mana acestor oameni analfabeti, necinstiti, putred de bogati si cu mentalitate si comportment de vataf!”, afirma Ponta.

„Primarul PSD din Cavnic Maramures spune cu voce tare ceea ce gandesc toti pesedistii dar nu au curaj !

Eu nu ii condamn pe cei care vin sambata la Bucuresti de frica Baronilor si Ciocoilor lui Dragnea care ii ameninta ca ii dau afara de la locul de munca – dimpotriva sunt alaturi de ei cand ma gandesc ca vor face atat de multe ore in autocare, vor merge pe jos pana intr-o piata unde nu au nici macar toalete sau o sticla de apa, vor asculta discursurile ‘marilor oratori’ Dancila si Dragnea despre niste minciuni gogonate dupa care vor reface drumul de calvar spre casa toata noaptea!!! Si pentru ce???

Mai spun insa ca ceea ce se intampla este rusinos si ca este atat de pacat ca PSD-ul lui Iliescu, Nastase si Ponta a incaput pe mana acestor oameni analfabeti , necinstiti, putred de bogati si cu mentalitate si comportment de vataf!

Daca acest primar va fi dat afara din PSD doar pentru ca a spus adevarul atunci il vom propune noi ca si candidat de la #ProRomania / si asa vom face cu toti cei care au curaj sa lupte contra baronilor si analfabetolor lui Dragnea!”, a scris Ponta pe Facebook.

Alesii locali ai PSD, consilieri locali si judeteni, trebuie sa participe sambata la mitingul de la Bucuresti, in caz contrar isi vor pierde mandatele, declara primarul PSD din orasul Cavnic, judetul Maramures, Vladimir Petrut. ”Cred ca este un miting pentru penalul de Liviu Dragnea”, adauga edilul.

Vladimir Petrut a declarat, joi, pentru Mediafax, ca, in opinia sa, mitingul PSD de la Bucuresti este organizat ”pentru penalul de Liviu Dragnea” care vrea sa arate cata lume il sustine si ce popularitate are.

”Nu consider ca PSD are vreun motiv sa organizeze acest miting de la Bucuresti, avand in vedere ca guverneaza cu peste 60 % la nivel national, au administratii locale, judetene, Guvern, servicii deconcentrate, prefecti, subprefecti. Cred ca este un miting pentru penalul de Liviu Dragnea, vineri va fi sentinta si vrea sa arate cata lume il sustine si ce popularitate are, ca sa aiba motiv sa ramana in functie dupa ce va fi condamnat, pentru ca eu sunt convins ca va fi condamnat. Au spus ca alesii locali ai PSD, consilieri locali si judeteni, trebuie sa mearga la miting. Daca nu merg isi pierd mandatul. Oamenii merg pentru ca asa li se cere, ca si eu daca le spun consilierilor sa mearga, merg, pentru ca nu au ce face”, a spus Petrut.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: