Ponta il nimiceste pe Dragnea, le demonstreaza pesedistilor ca a lucrat pentru „Statul paralel”: „Ca sa intelegeti cine era pe mana cu ‘Statul Paralel’”

politica

Fostul presedinte al PSD, Victor Ponta, tine sa le arate pesedistilor inca o dovada ca tocmai Liviu Dragnea a beneficiat de „protectie” din partea „statului paralel”. „Din lista cu oamenii pentru care se cereau denunturi faptul ca TOTI au avut dosare la DNA Ploiesti cu o singura EXCEPTIE: Liviu Dragnea”, scrie Ponta pe Facebook.

Ponta afirma, in contextul declansarii unei anchete impotriva procurorilor DNA de la Ploiesti, ca „mult mai mult decat acuzatiile false ale celor de la Ploiesti consider scarboase si ticaloase declaratiile lui Dragnea si ale acolitilor sai prin care imi tot reproseaza cum am fost eu cu Sistemul”.

„Am fost convins ca, pana la urma, se va face dreptate si in Romania/ iar cei care sunt platiti sa aplice legea si o incalca chiar ei trebuie sa plateasca / dar tot cred ca nu am luat masurile legale pentru ca in viitor asemenea abuzuri sa nu mai fie posibile ( pentru ca unii din cei care au azi Puterea vor sa se razbune si foloseasca ei procurorii impotriva adversarilor politici )!

Nu m-am plans niciodata de faptul ca cei de la DNA Ploiesti l-au arestat preventiv pe cumnatul meu in urma cu 4 ani (nici pana azi nu au putut sa formuleze o acuzatie si sa trimita dosarul la judecatori) ; nici pentru faptul ca mi-au perchezitionat si interogat mama si sora ; nici pentru faptul ca mi-au cercetat sotia si ca m-au improscat cu acuzatii false legate de vizita lui Tony Blair ca sa imi afecteze contactele politice externe!

Le-am cerut doar iertare celor din familia mea pentru faptul ca au avut de suferit din cauza activitatii mele politice ; si am asteptat momentul in care se va face dreptate!

In Septembrie 2016 dupa ce am fost si eu chemat la DNA Ploiesti pe baza unui denunt fals obtinut sub o identitate falsa si sub amenintari de la Vlad Cosma avocatul meu i-a spus Procurorului Negulesc : “bai Portocala, cand vad ce faci sunt sigur ca o sa ai nevoie tu de avocat curand ; sa nu ma cauti ca eu nu te apar”!

Ps 1 : mult mai mult decat acuzatiile false ale celor de la Ploiesti consider scarboase si ticaloase declaratiile lui Dragnea si ale acolitilor sai prin care imi tot reproseaza cum am fost eu cu Sistemul si am ordonat dosare ( adica pentru mine, mama si familia mea??!?!) – astia sunt mult mai murdari si periculosi decat Portocala

Ps 2 – poate remarcati din lista cu oamenii pentru care se cereau denunturi faptul ca TOTI au avut dosare la DNA Ploiesti cu o singura EXCEPTIE : Liviu Dragnea – la Ploiesti toate dosarele se faceau sub indicatia lui Kovesi si Marius Iacob – dar ei erau protectorii lui Dragnea (prietenii stiu de ce); asta doar ca sa intelegeti cine era pe mana cu ‘Statul Paralel’”, a scris Ponta pe Facebook.

Procurorii Sectiei pentru anchetarea magistratilor au extins acuzatiile in dosarul in care sunt vizati Lucian Onea si Mircea Negulescu, de la DNA Ploiesti, acestia urmand sa fie cercetati si pentru constituire de grup infractional organizat.

Sectia de investigare a infractiunilor din justitie din cadrul Parchetului General a extins acuzatiile pentru procurorii de la DNA Ploiesti, acestia fiind acuzati de constituire de grup infractional organizat. Toata sectia DNA Ploiesti e acuzata de grup infractional.

Fostul sef DNA Ploiesti, Lucian Onea, si fostul procuror Mircea Negulescu au fost, vineri, audiati la Sectia de ancheta a magistratilor din cadrul Parchetului General, dupa ce, joi, alti procurori din cadrul filialei au fost de asemenea audiati.

Lucian Onea si Mircea Negulescu sunt acuzati ca au constrans anumiti martori sa faca sesizari si tabele false cu alegatori din Republica Moldova, documente din care sa rezulte ca alegatorii ar fi primit bani drept „mita electorala”. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre o sesizare intocmita de catre fostul deputat Vlad Cosma pe numele unui cetatean din Chisinau, Serghei Petrus. Vlad Cosma ar fi fost amenintat de catre Lucian Onea ca ii va intocmi dosar penal surorii acestuia, Andreei Cosma. Ulterior, Vlad Cosma a declarat public ca Serghei Petrus nu exista.

Procurorul sef adjunct DNA Calin Nistor, care asigura conducerea Directiei, a trimis, joi, Sectiei de procurori a CSM solicitarea avizului de revocare din functia de procuror DNA Ploiesti pentru Lucian Onea si cereri de incetare a activitatii pentru inca trei procurori de la aceeasi structura, respectiv Deaconu Giluela, Savu Alfred Virgiliu si Raileanu Elena Cerasela.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: