Ponta si Tariceanu, SFIDARE la adresa lui Iohannis. Au refuzat sa vina la Cotroceni

news

Noul ministru al Transporturilor, Iulian Matache, a depus vineri, la Palatul Cotroceni, juramantul de investitura.De la eveniment au lipsit premierul POnta si presedintele Senatului, Tariceanu.

La ceremonie au participat vicepremierul Gabriel Oprea, presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, consilieri prezidentiali si membri ai Cabinetului. Nu au fost prezenti la depunerea juramantului de investitura premierul Victor Ponta si presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu.

Iulian Matache, noul ministrul al Transporturilor, a fost secretar de stat in acelasi minister din martie anul trecut si este considerat un apropiat al liderului PSD Marian Oprisan, el ocupand functii de conducere la nivelul Consiliului Judetean Vrancea.

El a condus Directia Dezvoltare din cadrul CJ Vrancea pana in mai 2012, cand USL a preluat guvernarea, moment in care a fost numit secretar de stat la Ministerul Dezvoltarii.

Iulian Matache, a carui sotie este presedintele Tribunalului Vrancea, este prezentat in presa locala drept un apropiat al presedintelui Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, la momentul numirii ca secretar de stat, in mai 2012, el multumindu-i public lui Oprisan si spunand ca nu ar fi ajuns in aceasta functie fara sprijinul, sustinerea si increderea sa.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Mai mult despre: ,


Comentarii: