Ponta vrea sa trimita un SECURIST la Bruxelles din partea Romaniei. „Apa este OTRAVITA”, asa manipula in 1989

news

Generalul Marius Opran, fost consilier personal al lui Ion Iliescu dupa Revolutie, este una dintre propunerile lui Ponta din partea „societatii civile” pentru Comitetul Economic si Social European, un organism important care influenteaza deciziile Parlamentului European.

Marius Opran, general de brigada STS cu patru stele, este un fost ofiter de transmisiuni, fost secretar de stat in MAI, avansat ulterior in sfera patronatelor.

Conform cotidianului Romania Libera, generalul sustine ca nominalizarea lui a fost una corecta: „Potrivit Tratatului de la Lisabona, in segmentul trei ar trebui sa intre si reprezentanti ai categoriilor profesionale precum avocati, medici, nu neaparat ONG-uri, asa cum s-a inteles gresit in Romania. Este nevoie de specialisti acolo, nu neaparat de ONG-isti care vin cu propuneri de genul sa dam fonduri pentru nu stiu ce camin de copii. Altele sunt problemele Bruxelles-ului. Eu am fost facut general si am primit stele pentru meritele pe care le-am avut in telecomunicatii. Pentru proiectele mele am fost facut general la STS, pentru ca acolo erau locuri libere asa cum se distribuie la armata. Sunt mandru ca fac parte din STS, pentru ca este cea mai buna structura de telecomunicatii, si generalul Opris mi-a fost student la Academia Tehnica Militara. As vrea sa se termine o data povestea asta cu epoletii care merg la Bruxelles pentru ca eu merg acolo pentru meritele mele, nu pentru faptul ca sunt general”.

marius-opran-1024x681

Ceea ce nu se stie despre generalul Marius Opran, ori s-a uitat, este ca a fost un „erou” activ in zilele Revolutiei din 1989. Acum in varsta de 71 de ani, fostul locotenet colonel de atunci a fost cel care, sub bagheta lui Victor Brates, a lansat primul zvon in legatura cu apa „otravita”.

Imaginile din arhiva TVR stau marturie cum Marius Opran transmitea un mesaj „foarte important din partea industriei alimentare”: „Sa nu se consume apa sub nicio forma, in toata tara!”-, alimentand astfel ideea terorismului din zilele Revolutiei, mentioneaza nasul.tv.

Transcriere inregistrare:

00:00 Teodor Brates: Acuma ceva foarte important din partea industriei alimentare! Poftiti!

00:07 Marius Opran: Dragi prieteni, dragi romani! Sint locotenent-colonel Opran Marius din armata romana, din ’86 inspector general de stat la ministerul industriei alimentare. Sint aici cu aprobarea sefilor mei, a loctiitorului tovarasului general locotenent Victor Stanculescu. Imi cer scuze pentru tinuta, de ieri dimineata sint in industria alimentara, in unitati, ca sa asiguram hrana populatiei. Fac apel catre toti lucratorii din industria alimentara, din Bucuresti, din provincie, sa-si indeplineasca misiunea care o au. Misiunea lor este sa fie in unitati, sa faca hrana pentru popor! Iar comertul sa asigure aceasta desfacere a alimentelor astfel incit sa avem o alimentatie a populatiei cum n-a fost pina acum niciodata, si care este posibila acuma! Deasemenea, va fac raspunzatori, pe toti directorii de industrie alimentara, de pazirea avutului obstesc! Acest avut obstesc nu trebuie sa fie la indemina unor bande de huligani! Trebuie sa fie pazite de garzile patriotice din intreprinderi, si ele sint avutul poporului! Ele se distribuie intregului popor. Nu pe baza de tabele, sau asa mai departe! Se distribuie intregului popor! Fac apel la intreaga populatie, sa dea sprijin la buna desfasurare. Fac apel la toti manifestantii care sint acuma in strazi, sa lase sa se desfasoare buna aprovizionare, sa lase drum liber masinilor pentru aprovizionare. Deasemenea, Centrala Vinului si Bauturilor sa dea pe piata, avind in vedere situatia cu apa, pina se vor face analizele, sa bage cantitati mari de tot de apa minerala, de racoritoare, de bere si vinuri slabe. De asemenea, sa se faca de urgenta analiza apei, Consiliul National al Apelor. Asa. Sa nu se consume apa sub nici o forma, in toata tara, pina cind se fac analizele!

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: