Potrivit unei noi legi, femeile insarcinate si persoanele insotite de copii cu varste mai mici de 5 ani vor avea prioritate la casele de marcat, ghisee si parcari

news

gravide, copii de 5 ani, prioritate, lege, case de marcat, ghisee

Femeile insarcinate sau persoane insotite de copii cu varsta pana la 5 ani vor avea acces, cu prioritate, la casele de marcat din magazine, in parcari la ghiseele institutiilor publice si la serviciile oferite de acestea. Legea a fost promulgata, miercuri, de presedintele Klaus Iohannis.

Actul normativ mai prevede ca, in spatiile de parcare de langa cladirile institutiilor publice si ale unitatilor comerciale publice si private vor fi amenajate, rezervate si semnalizate cel putin 4% din numarul total al locurilor de parcare, dar nu mai putin de doua locuri, pentru parcarea mijloacelor de transport folosite de femeile insarcinate si/sau persoanele insotite de copii cu varsta pana la 5 ani.

Iata facilitatile care intra in vigoare:

*femeile gravide, precum si persoanele insotite de copii cu varsta de pana la 5 ani au prioritate la casieriile/ghiseele/casele de marcat din cadrul entitatilor publice si private, precum si la serviciile oferite de acestea, cu exceptia cazurilor in care acestea detin casierii/ghisee/case de marcat speciale pentru categoriile de persoane enuntate

*se acorda prioritate la casieriile/ghiseele/casele de marcat ale institutiilor publice, precum si la serviciile oferite de acestea, femeilor gravide, precum si persoanelor insotite de copii cu varsta de pana la 5 ani, cu exceptia cazurilor in care in institutiile publice exista casierii/ghisee/case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane

*entitatile publice si private au obligatia de a amplasa la vedere, langa casele de marcat/casierii/ghisee sau acolo unde se presteaza serviciul oferit de acestea, afise care sa prevada acordarea de prioritate femeilor gravide, precum si persoanelor insotite de copii cu varsta de pana la 5 ani, cu exceptia cazurilor in care exista casierii/ghisee/case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane

*in spatiile de parcare apartinand entitatilor publice si private, precum si in spatiile de parcare organizate de catre acestea, daca numarul locurilor de parcare este mai mare de 10, vor fi amenajate, rezervate si/sau semnalizate minimum 4% din numarul total al locurilor de parcare, dar nu mai putin de doua locuri, pentru parcarea mijloacelor de transport folosite de catre femeile gravide, precum si de catre persoanele insotite de copii cu varsta de pana la 5 ani (articoul intra in aplicare la sase luni de la intrarea in vigoare a legii); daca numarul locurilor de parcare este mai mic de 10, dispozitiile prezentului articol nu se aplica.

Orice persoana care este martora directa a incalcarii prevederilor prezentei legi poate sesiza organele abilitate

Contraventii si amenzi

(1) Urmatoarele fapte constituie contraventii si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:

  1. a) nerespectarea prevederilor art. 1 – 3, cu amenda de la 200 lei la 1.000 lei;
  2. b) nerespectarea prevederilor art. 4, prin incalcarea obligatiilor de a amenaja, rezerva si/sau semnaliza locurile de parcare, cu amenda de la 2.000 lei la 10.000 lei;
  3. c) fapta persoanei care foloseste, fara drept, locurile de parcare destinate a fi folosite de femeile gravide si/sau persoanele insotite de copii cu varsta de pana la 5 ani, cu amenda de la 2.000 lei la 10.000 lei.

(2) Fapta prevazuta la alin. (1) lit. c) nu constituie contraventie daca este savarsita de catre angajatii Ministerului Afacerilor Interne, ai unitatilor medicale publice ori private, precum si de catre angajatii Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, aflati in exercitarea atributiilor ori obligatiilor de serviciu.

(3) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la alin. (1) se fac de catre:

  1. a) personalul de control cu atributii in acest sens din cadrul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, pentru faptele contraventionale prevazute la alin. (1) lit. a);
  2. b) ofiterii si agentii de politie din cadrul Politiei Romane, care au calitatea de politist rutier, precum si politistii locali, pentru faptele contraventionale prevazute la alin. (1) lit. b) si c).

(4) Sumele obtinute din aplicarea amenzilor se fac venit la bugetul de stat.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: