Predoiu, aparat tocmai de PSD-ista Laura Vicol la motiune. Cei doi au avut discursuri cu aceeasi idee: „USR-istilor, ce ati facut voi?”

politica

Presedintele Comisiei juridice a Camerei Deputatilor, Laura Vicol (PSD), a declarat, luni, in plen, ca motiunea simpla depusa impotriva ministrului Justitiei este „o fituica”, iar USR, care a initiat-o, „un partid vesnic nemultumit” de tot ce il inconjoara si de tot ce fac altii.

„Ne pierdem vremea discutand despre mofturile USR, un partid vesnic nemultumit de tot ceea ce il inconjoara si tot ceea ce fac altii. Cum putem discuta serios despre nemultumirile USR, cand acest partid aflat la guvernare a cerut, dar nu a desfiintat niciodata SIIJ, iar astazi ne spune ca nu mai este de acord cu desfiintarea SIIJ?

(…) Dragi colegi din USR, cu tot respectul, v-ati gandit putin sau ati gandit la Putin cand ati ales titlul motiunii? Chiar credeti ca romanii numai despre tancuri vor sa auda acum? Motiunea USR aduce totusi in atentie o problema serioasa, una singura – capacitatea nedisimulata a acestui partid de a desconsidera, de a jigni, de a marginaliza miile de magistrati onesti si competenti din aceasta tara”, a afirmat Vicol, la dezbaterea motiunii USR „Din nou cu tancul peste Justitie”.

Potrivit deputatului PSD, in motiunea USR se spune „negru pe alb cine sunt magistratii buni si cine sunt magistratii rai din aceasta tara, cine sunt reformistii si cine sunt antireformistii, cine sunt coruptii si cine sunt nepatatii”.

„Ce ati facut voi incat sa va permiteti sa puneti etichete, sa dati sentinte, sa desconsiderati activitatea si competentele unor oameni doar pentru ca nu sunt dintr-o structura sau din alta sau pentru ca au alta viziune decat cea pe care o aveti dumneavoastra? Cine sunteti voi sa spuneti ca acest proiect este sustinut doar de magistrati si de politicieni corupti? Nu sunteti detinatorii adevarului absolut. (…) Justitia trebuie sa fie nu un spectacol cu artificii, asa cum vreti voi, ar trebui sa fie o realitate, din care, din pacate, voi nu faceti parte. Niciodata nu v-au interesat cu adevarat asteptarile omului simplu fata de acest domeniu. Ati demonstrat in lunile in care ati fost la guvernare si o demonstrati si acum. Motiunea de astazi este strict o fituica”, a sustinut Laura Vicol, citata de Agerpres.

Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a calificat, luni, in plenul Camerei Deputatilor, drept „un text derizoriu” motiunea simpla „Din nou cu tancul peste Justitie”, initiata de USR impotriva sa.

„Pentru ca sunt avocat de meserie, dati-mi voie sa iau putin apararea semnatarilor motiunii. Au si dansii o scuza pentru ca textul derizoriu trimis astazi in dezbaterea noastra si anume cel pe care l-am criticat, la randul meu, demonstreaza scuza lor fundamentala, nu au ce cauta aici, e prea devreme, au demonstrat asta la putere anul trecut, in 2021, pe toate ministerele, a fost prea devreme, iar aceasta vina nu le apartine – stim cu totii cui ii apartine, cei care i-au creat politic artificial si, ma rog, nu mai continui aici. Mai mult, dintre cei 51 de semnatari, 50 au si o a doua scuza – au fost indusi in eroare de al 51-lea. Chiar mai mult ii deplang, pentru ca erorile celui de-al 51-lea i-au costat prezenta la guvernare”, a afirmat Predoiu.

El i-a acuzat pe semnatarii motiunii de mentalitate bolsevica, sustinand ca acestia „mistifica” realitatea, iar in privinta desfiintarii Sectiei de investigare a infractiunilor din Justitie „ignora intreaga complexitatea a situatiei din sistemul judiciar”.

„Exista realmente o problema de mentalitate nedemocratica in motiune. Daca ai cea mai mica nuanta cu privire la anticoruptie sau DNA, daca emiti cea mai nesemnificativa parere cu privire la aceasta mantra si la acest fetis esti automat declarat mafiot, infractor sau partizan al acestora. Exact la fel procedau si bolsevicii. Asta este ceea ce vad eu de o buna bucata de vreme si nu am vazut niciodata la adresa unui ministru al Justitiei. Cata lipsa de decenta si de echilibru sa poti sa ai sa mistifici realitatea in acest fel si sa arunci cu astfel de vorbe? Ei bolsevicii spuneau asa – nu esti cu noi esti impotriva noastra. Ce spun USR-istii de azi nu esti cu noi esti contra DNA, nu esti cu noi esti corupt, nu esti cu noi esti mafiot sau cel putin ai pactizat cu ei. La fel se rationeaza si cu privire la optiunea legii privind desfiintarea SIIJ. Prin simplul fapt ca s-a optat pentru alt tip de competenta legala decat competentele DNA, DIICOT se trage concluzia ca neaparat sunt impotriva DNA si DIICOT. Nimic mai fals, ignorandu-se intreaga complexitate a situatiei, situatia din CSM si din sistem, in general”, a explicat Catalin Predoiu.

In opinia sa, motiunea USR contine si o alta teza „paguboasa” – cea a scindarii. „Se vorbeste de magistrati onesti, indicandu-se la modul general ca ceilalti nu ar fi onesti, doar pentru ca nu ar protesta impotriva unei legi sau a alteia. Se vorbeste de asociatii bune, indicandu-se implicit ca restul nu sunt buni”, a mentionat ministrul Justitiei.

Potrivit acestuia, semnatarii motiunii nu inteleg Justitia, iar printre acestia nu a gasit niciun jurist sau macar „unul veritabil”.

„O alta trasatura a acestei doctrine este ipocrizia. Faceti procese de intentie in cuprinsul motiunii ca cineva ar vrea liniste, adica cineva noi, PNL, coalitia, PSD, presedintele Iohannis, bineinteles vinovatul de serviciu, ministrul Justitiei. Noi vrem liniste. Fireste ca este un cliseu depasit, pentru ca toate dezbaterile, inclusiv cea de azi, in care ne exprimam cu argumente, spun contrariul. Da, sa-mi fie cu iertare, liniste mai asurzitoare decat ati asternut dumneavoastra pe un anumit dosar, nu spun care si nu spun al cui, eu nu am mai intalnit. Sub linistea aceasta ati strivit si sacrificat pana si laudabila intiativa ‘Fara penali in functii publice’, pentru care, personal, v-am aplaudat, dar aveti acum ocazia sa recuperati, asa ca rog presedintele USR sa vina dupa mine la acest microfon si sa strige fara penali in functii publice si eu promit sa-l aplaud”, a transmis Predoiu.

El a anuntat ca anul acesta vor fi adoptate legile Justitiei si Codurile penale.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: