„Pregatiti-va de razboi”. Anunt al presedintelui Chinei intr-o importanta baza militara. Tensiuni tot mai mari cu Statele Unite

externe

Presedintele chinez Xi Jinping a transmis armatei „sa-si concentreze toata priceperea si energia pentru a se pregati de razboi”, declaratie facuta marti cu ocazia unei vizite la o baza miliara din provincia Guangdong, potrivit agentiei de stat Xinhua, citata de news.ro.

In timpul inspectiei din orasul Chaozhou, la Corpul marin al Armatei Populare de Eliberare, presedintele chinez le-a spus militarilor, potrivit Xinhua, „sa ramana in stare de alerta ridicata” si le-a cerut sa fie „absolut loiali, onesti si de incredere”.

Scopul principal al vizitei sale la acesta baza militara a fost sa sustina un discurs pentru marcarea a 40 de ani de la instituirea Zonei speciale economice Shenzhen, in 1980, un proiect care a atras capital strain si care a jucat un rol important in dezvoltarea Chinei pana la a deveni a doua putere economica a lumii.

Dar aceasta vizita, noteaza CNN, a avut loc in contextul unor tensiuni intre China si SUA, cele mai pronuntate din ultimele decenii, neintelegerile fiind legate de situatia din Taiwan si de pandemia de coronavirus.

Casa Alba a transmis luni Congresului ca vrea sa continue proiectul de livrare catre Taiwan a trei sisteme avansate de arme, conform unei surse din Congres, printre care si sistemul de rachete HIMARS – High Mobility Artillery Rocket System.

Raspunsul de la Beijing al purtatorului de cuvant al ministrului de Externe Zhao Lijian a fost dur, acesta transmitand Washingtonului „sa stopeze imediat orice vanzare de arme catre Taiwan” si sa opreasca „relatiile militare cu aceasta tara”.

„Desi Taiwanul nu a fost niciodata controlat de Partidul Comunist Chinez, autoritatile de la Beijing insista ca aceasta tara, democratica si autoguvernata, face parte din China, si chiar Xi Jinping refuza sa excluda un scenariu prin care Taiwanul va fi preluat cu forta”, arata CNN.

In ciuda opozitiei din partea Chinei, relatiile dintre Washington si Taipei s-au dezvoltat in timpul administratiei Trump. In august, secretarul de stat american pentru sanatate Alex Azar a fost cel mai inalt demnitar de la Washington care a vizitat Taiwanul in ultimele decenii, vizita sa fiind legata de situatia pandemiei.

In replica, Beijingul a intensificat exercitiile militare in jurul Taiwanului. Aproximativ 40 de aeronave de razboi au survolat, la mijlocul lunii septembrie, linia care desparte continentul de Taiwan, miscari pe care presedintele Tsai Ing-wen le-a catalogat drept „amenintare cu forta”.

Un alt inalt oficial american, secretarul de stat pentru Aparare Mark Esper, a declarat ca China „nu este la nivelul SUA” in ceea ce priveste forta navala, adaugand ca Beijingul este „o influenta rea”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: