Premiera intr-o tara europeana. Numarul ATEILOR a devenit mai mare decat al celor care cred in Dumnezeu

externe

Pentru prima data in istorie, numarul norvegienilor care nu cred in Dumnezeu este mai mare decat cel al credinciosilor. In plus, numarul celor care au dubii privind existenta lui Dumezeu este extrem de mare.

Intr-un sondaj comandat de Norsk Monitor, citat de The Local, la intrebarea „Credeti in Dumnezeu”, 39% au raspuns cu „nu”, in timp ce doar 37% au spus „da”. 23% au raspuns cu „nu stiu”.

Sondajul, la care au raspuns 4.000 de norvegieni, indica o premiera pentru Norvegia, este pentru prima data cand numarul ateilor este mai mare decat cel al credinciosilor. In urma cu doi ani, numarul credinciosilor si cel al necredinciosilor erau egale. In 1985, situatia era radical diferita: atunci 50% souneau ca cred in Dumnezeu si numai 20% erau atei.

Cei care au realizat sondajul, Institutul Ipsos, au declarat ca nu a fost specificat cine este „Dumnezeu”: „Poate sa fie un Dumnezeu crestin sau din alte credinte. Au fost inclusi putini migrantii printre respondenti, foarte putini musulmani”.

Sondajul mai arata ca femeile sunt mai credincioase decat barbatii si ca numarul ateilor este mai mic printre cei in varsta, comparativ cu tinerii.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: