Premiera istorica. Japonia a lansat o misiune spatiala de recuperare a unei deseu, o racheta cat un autobuz, aflat pe orbita Pamantului – Video

externe

recuperare racheta

Saptamana trecuta a inceput, pentru prima data in istorie, o operatiune spatiala de recuperare a unei rachete de marimea unui autobuz, iesita din serviciu, de pe orbita Pamantului, relateaza Interesting Engineering.

Aceasta misiune are ca scop rezolvarea problemei tot mai grave a deseurilor spatiale.

Misiunea de inspectie a deseurilor spatiale se desfasoara in colaborare cu diverse companii si este finantata de Agentia Japoneza de Explorare Aerospatiala (JAXA).

Satelitul ADRAS-J a fost lansat la bordul unei rachete Electron de la baza de lansare Rocket Lab din Noua Zeelanda la 18 februarie. ADRAS-J este prescurtarea de la Active Debris Removal by Astroscale-Japan.

Obiectivul principal al acestui satelit este de a examina o treapta de racheta japoneza iesita din serviciu H-2A care pluteste in deriva pe orbita joasa a Pamantului.

Satelitul ADRAS-J a inceput faza de intalnire cu aceasta componenta de racheta la 22 februarie.

„In aceasta faza, echipa de operatiuni cu sediul in Japonia si Marea Britanie va folosi sistemul de propulsie al ADRAS-J pentru a incepe manevrele de apropiere”, a mentionat intr-un comunicat compania Astroscale.

Racheta japoneza H-IIA a fost folosita pentru a desfasura satelitul de observare a Pamantului GOSAT in 2009.

Acest deseu spatial de marimea unui autobuz, care cantareste trei tone, orbiteaza in jurul Pamantului la o inaltime de 600 de kilometri.

Lasata nesupravegheata, aceasta racheta iesita din serviciu ar putea ramane pe orbita timp de zeci de ani, reprezentand un risc pentru sateliti si alte nave. Intr-un final, gravitatia o va trage inapoi in atmosfera Pamantului. In acel moment va fi arsa, iar orice bucatica  este de asteptat sa cada in ocean.

ADRAS-J isi propune sa inspecteze racheta iesita din serviciu si sa elaboreze strategii pentru o misiune de urmarire care sa o readuca in siguranta in atmosfera.

In faza de intalnire in curs, nava spatiala se va apropia meticulos de racheta. Satelitul va folosi camere si senzori avansati pentru a o inspecta de la o distanta de pana la un metru.

Nava spatiala va studia starea rachetei, va identifica potentialele puncte de prindere si va evalua daca exista fragmente care prezinta riscuri suplimentare.

Recuperarea unei rachete iesita din serviciu de pe orbita implica mai multe obstacole unice.

Este dificil, deoarece astfel de obiecte nu dispun de tehnologii care sa ofere capacitati de andocare si date GPS. De aceea, compania catalogheaza astfel de deseuri spatiale ca fiind „nepregatite” pentru o andocare sigura.

De-a lungul istoriei explorarii spatiale, mai mult de o mie de rachete iesite din serviciu au fost abandonate in spatiu.

Daca va avea succes, aceasta misiune ar putea oferi un model pentru indepartarea altor resturi spatiale mari, periculoase si necontrolate.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: