Statele Unite preiau, pentru luna martie, președinția rotativă a consiliului format din 15 membri, iar soția lui Donald Trump va ocupa scaunul președintelui pentru a prezida, luni, o reuniune intitulată oficial „Copiii, tehnologia și educația în conflict”.
„Va fi prima dată când o primă doamnă, sau un prim domn, va prezida vreodată o reuniune a Consiliului de Securitate”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric.
Biroul primei doamne a declarat că reuniunea pe care o va prezida luni va „sublinia rolul educației în promovarea toleranței și a păcii mondiale”, scrie Associated Press.
Întrebat despre semnificația rolului Melaniei Trump, Dujarric a spus: „Evident, este un semn al importanței pe care Statele Unite o simt față de Consiliul de Securitate și față de acest subiect”.
De asemenea, șefa departamentului politic al ONU, Rosemary DiCarlo, va prezenta Consiliului de Securitate un raport în numele secretarului general Antonio Guterres.