Premierul Ciolacu confirma ca Budai a demisionat: „Este un gest de onoare”. Firea refuza sa plece

politica

Marcel Ciolacu, intalnire, guvern, juristi, Rosia Montana

Premierul Marcel Ciolacu a confirmat, joi, in sedinta de guvern ca Marius Budai a demisionat. Gabriela Firea, care azi implineste 51 de ani, nu a avut inca nicio reactie.

”Am avut o discutie dimineata cu domnul ministru al Muncii, Marius Budai, care m-a anuntat ca isi depune demisia. Este un gest de onoare pentru care ii multumesc. Aceasta e reactia fireasca a unui decident politic intr-o asemenea criza. E reactia fireasca in orice democratie consolidata a Europei”, a spus Marcel Ciolacu.

„As dori sa le cer autoritatilor sa nu picam in cealalta extrema si sa facem uz de zel. Nu cred ca amendand cu zeci de milioane pentru ca ai gasit trei lamai mucegaite se va schimba ceva de fond cu aceste controale”, a mai spus Ciolacu.

Ministrul Muncii, Marius Budai (PSD), si-a prezentat joi demisia din functie in fata premierului Ciolacu ca urmare a abuzurilor din azilele de batrani din Ilfov, anunta surse politice.

Demisia va fi facuta publica in sedinta de guvern de joi, programata pentru ora 11.00.

Procurorii DNA efectueaza, joi dimineata, perchezitii in legatura cu modul in care Centrul Armonia din Voluntari a primit autorizatii de functionare. Doi functionari sunt suspectati pentru abuz in serviciu.

Armonia este detinut de fundatia lui Stefan Godei, membru PSD si fost sofer in primaria condusa de Gabriela Firea. Functionarii Andrei Cornel Nastase si Florina Rontescu de la Agentia Judeteana de Plati si Inspectie Sociala Ilfov (AJPIS) nu doar ca nu au constatat neregulile, dar l-au si ajutat pe Godei sa acopere neregulile constatate, au declarat surse judiciare pentru aktual24.ro.

Perchezitiile au loc la Centrul Armonia si la sediul AJPIS Ilfov. AJPIS este in subordinea Ministerului Muncii.

Cei doi inspectori l-au anuntat cu cateva zile inainte pe Godei ca urmeaza sa vina in control. In plus, fucntionarii i-au cerut sa-i duca pe batranii care nu se incadrau in categoria celor cu dizabilitati sa ii duca afara din centru, acestia fiind transportati „ca o marfa” in alt depozit.

In perioada mai-iunie 2023, Centrul Armonia a primit subventii de la stat in valoare de 6.000 lei/persoana in fiecare luna, in centru fiind cazate 25 de persoane.

Stefan Godei, un apropiat al cuplului Pandele-Firea, este acum in arest preventiv.

Gabriela Firea (PSD) a sustinut, duminica seara, intr-o lunga postare pe Facebook ca Stefan Godei, principalul acuzat in cazul ororilor din Voluntari, nu a fost membru PSD si ca acesta „a bagat capul in pozele” in care aparea si ea. Insa Godei a fost participat chiar si la botezul unuia dintre copiii cuplului Pandele-Firea.

„Inculpatul din acest dosar NU A FOST VREODATA membru al Partidului Social Democrat in vreo localitate din judetul Ilfov sau Bucuresti. Deci, NU AVEA CUM SA CONDUCA filiala TSD Ilfov nefiind membru de partid. Simpatizanti, voluntari sau oameni care baga capul in poza cu liderii sunt multi”, a sustinut Firea in postarea in care declara ca „toata viata mi-am dedicat-o oamenilor!”.

In investigatia publicata de  inca in ianuarie despre ororile din Voluntari, Centrul de Investigatii Media a prezentat dovezi clare ale relatiei apropiate dintre Stefan Godei si gruparea Pandele-Firea.

In 2014, intr-o postare a TSD Voluntari, Godei apare in spatele Gabrielei Firea, protejand-o de jurnalisti. El era la acea vreme vicepresedinte al TSD Voluntari.

Dupa inca un an, Godei participa la botezul fiului lui Firea si a lui Pandele, petrecere tinuta la hotelul finului lor, Robert Negoita: „Impreuna cu prietenii si colegii, cantec, joc si voie buna!”.

O alta dovada a relatiilor stranse dintre Godei si gruparea Pandele-Firea este mesajul pe care Ligia Enache l-a lasat in 2021 pe pagina de Facebook a lui Godei, cand acesta si-a aniversat ziua de nastere. Ea spunea ca Godei are o „inima buna” si ii ura sa isi indeplineasca visele.

Centrul de Investigatii Media i-a contactat atunci pe Gabriela Firea, Florentin Pandele si Robert Negoita, relatandu-le in mesaje ce a descoperit in caminele de batrani din Voluntari. Niciunul nu a raspuns.

Acum, atat Firea, cat si Pandele, sustin acum ca nu au avut cunostinta de ce se intampla in caminele de batrani.

Duminica seara, Firea a amenintat apoi ca ii va da in judecata pe toti cei care ii denigreaza numele.

”Am pregatit toate probele si vom actiona in instanta, atat eu cat si familia mea, toate acele televiziuni si publicatii care au diseminat fake news, ca sora mea a lucrat in acele azile, la fel si prietena mea, sau ca eu ar trebui sa imi dau demisia. Trebuie sa mergem in justitie, pentru ca stiti ca acum cateva luni se spunea ca deschid drumul traficului de copii din Romania, acum spun ca fac rau batranilor, apoi cine stie ce alte astfel de campanii vor mai inventa”, a amenintat Firea.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: