Într-un mesaj publicat pe Facebook, Tomac a afirmat că instituţiile statului trebuie să îşi crească nivelul de vigilenţă, iar factorii de decizie trebuie să îşi asume responsabilitatea, în paralel cu o comunicare mai clară către populaţie.
„Ne aflăm într-o perioadă în care incidentele de securitate încep să se înmulţească. În mod natural, ele alimentează un sentiment de incertitudine în spaţiul public”, a transmis Eugen Tomac.
Premierul desemnat a subliniat că autorităţile trebuie să comunice eficient şi clar în astfel de situaţii, pentru a evita apariţia teoriilor conspiraţioniste.
„De aceea, este foarte important ca nivelul vigilenţei instituţiilor statului să crească la pachet cu asumarea responsabilităţii din partea factorilor de decizie. Acest lucru trebuie făcut în paralel cu o comunicare mai eficientă şi clară, care să nu lase loc apariţiei unor teorii conspiraţioniste”, a afirmat Tomac.
El a transmis că românii trebuie să aibă încredere că instituţiile îşi vor îndeplini atribuţiile şi că principala preocupare este siguranţa cetăţenilor.
„Românii să aibă încredere că instituţiile vor funcţiona aşa cum trebuie şi că singura preocupare este siguranţa cetăţenilor noştri. Mă bucură faptul că autorităţile au intervenit pentru izolarea zonei din Portul Constanţa şi nu au existat victime”, a declarat Eugen Tomac.
Premierul desemnat a legat gestionarea incidentelor de securitate de necesitatea instalării rapide a unui guvern cu puteri depline.
„Cu cât vom avea mai repede un Guvern cu puteri depline, care să poată gestiona integrat astfel de situaţii, cu atât mai bine”, a transmis Tomac.
Mesajul său vine după ce, vineri dimineaţă, o dronă cu material explozibil la bord, adusă de apele mării în Portul Constanţa, s-a autodetonat. Autorităţile au evacuat preventiv mai multe zone de pe litoral şi au instituit restricţii de acces în apropierea plajelor.