Potrivit The Guardian, Al-Thani l-a atacat pe Netanyahu după ce acesta din urmă a avertizat autoritățile qatareze: ”Le spun Qatarului și tuturor națiunilor care adăpostesc teroriști: trebuie fie să-i expulzați, fie să-i aduceți în fața justiției. Pentru că dacă nu o faceți, o vom face noi”.
Atacul fără precedent, marți, la Doha, împotriva liderilor mișcării islamiste palestiniene Hamas i-a atras, de asemenea, o mustrare rară din partea președintelui american Donald Trump, un aliat apropiat al Israelului, care s-a declarat ”foarte nemulțumit”.
Hamas, care se află în război cu Israelul în Fâșia Gaza, a afirmat că înalții responsabili vizați au supraviețuit, dar că raidurile israeliene au făcut șase morți.
”Trebuie adus în fața justiției”, a afirmat premierul qatarez despre Netanyahu într-un interviu acordat canalului american CNN.
”Cred că ceea ce a făcut Netanyahu ieri (luni) a fost să distrugă orice speranță pentru ostatici”, a adăugat prim-ministrul, a cărui țară joacă rolul de mediator în negocierile pentru un armistițiu în Gaza și eliberarea ostaticilor deținuți în teritoriul palestinian.
Qatarul ”reevaluează totul” în ceea ce privește această mediere, a adăugat el.
Acești ostatici au fost răpiți în timpul unui atac fără precedent al Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie 2023, care a declanșat războiul din Gaza.
Israelul, care a promis că va distruge mișcarea islamistă și o va alunga din teritoriul palestinian, unde a preluat puterea în 2007, i-a decimat conducerea de la începutul războiului.
În ripostă la atacul din 7 octombrie, armata israeliană a lansat o ofensivă devastatoare în Fâșia Gaza, făcând zeci de mii de morți și provocând o catastrofă umanitară.