Premierul Greciei, campanie in FAVOAREA lui Putin. Critica sanctiunile la adresa Rusiei

externe

Pentru solutionarea crizei ucrainene, Europa trebuie ‘sa renunte la cercul vicios al sanctiunilor’ impotriva Rusiei, tara pe care nimeni nu o poate exclude dintr-o noua arhitectura de securitate, a spus premierul grec Alexis Tsipras la Moscova, intr-o conferinta de presa comuna cu presedintele rus Vladimir Putin, transmite AFP.

Sanctiunile nu contribuie la apararea dreptului international, a adaugat premierul grec, referindu-se tot la conflictul din Ucraina, in opinia sa ‘cheia’ solutionarii acestuia fiind respectarea si implementarea acordurilor de pace de la Minsk.

El a tinut sa sublinieze ca economia greaca ‘a suferit mult’ din cauza embargoului instituit de Moscova asupra produselor agroalimentare importate din Uniunea Europeana ca replica la sanctiunile occidentale.

Totusi, presedintele Putin i-a retezat speranta ca Moscova sa faca vreo favoare Greciei la acest capitol. ‘Este regretabil ca aceste contra-sanctiuni afecteaza Grecia (…), dar nu putem face exceptii pentru nicio tara din UE’, a precizat liderul de la Kremlin in timpul conferintei de presa, citat de Agerpres.

Caracterizat de unii analisti drept calul troian al Rusiei in Europa, premierul grec a incercat sa combata si criticile liderilor europeni fata de gestul sau de a face o vizita oficiala la Moscova in contextul relatiilor tensionate dintre UE si Rusia generate de actiunile acesteia din urma impotriva Ucrainei. ‘Grecia este o tara suverana si are dreptul neconditionat de a duce o politica internationala multiforma si sa profite de rolul ei politic ca tara europeana, mediteraneana si balcanica’, a sustinut seful guvernului de la Atena.

‘Trebuie sa se revina la dialog si la o noua arhitectura de securitate. Nimeni nu-si poate imagina ca Rusia sa nu participe” la aceasta arhitectura, a subliniat Tsipras, promitand ca tara sa va favoriza crearea unor ‘punti de cooperare si dialog’ intre UE si Rusia.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: