Premierul ii mai domoleste pe jandarmi si politisti: „Sa faca diferenta intre cei fara rea-vointa si cei care vadit nu respecta regulile”

news

Premierul Ludovic Orban a afirmat, miercuri, ca le-a solicitat politiei, politiei locale, jandarmeriei si armatei care asigura aplicarea restrictiilor instituite prin ordonanta militara sa aiba „un comportament cat se poate de civilizat” si sa faca diferenta intre oamenii care in mod vadit nu respecta regulile si cei care nu o fac cu rea-vointa.

„In toate discutiile pe care le-am avut am solicitat primarilor de fiecare data cand au probleme in ceea ce priveste respectarea regulilor de izolare la domiciliu, de carantina si a altor reguli care sunt instituite prin ordonanta militara, daca nu au capacitatea sa implementeze aceste reguli trebuie sa faca apel la fortele de ordine. Am dispus formarea de patrule de jandarmi care de multe ori sunt intarite de forte de la Ministerul Apararii Nationale – patrule mobile care sa se deplaseze in localitatile rurale sa sustina autoritatile locale in implementarea masurilor. Aici avem nevoie de colaborarea autoritatilor locale. (…) Depinde de la localitate la localitate, sunt primari implicati, care colaboreaza foarte bine, sunt si care contribuie mai formal, nu se implica chiar cu toata autoritatea pentru implementarea acestor reguli”, a declarat Orban la B1 Tv.

El a spus ca se urmareste evolutia pe fiecare zona si se incearca reducerea riscului extinderii epidemiei, mentionand ca sunt date foarte multe amenzi, sunt deschise dosare penale acolo unde este cazul, sunt luate masuri de fortele de ordine.

„Solicitarea mea catre politie, politie locala, jandarmerie, armata a fost aceea de a avea un comportament cat se poate de civilizat, chiar un comportament preventiv, sa faca diferenta intre oamenii care intamplator s-au aflat in situatia in care nu au respectat riguros masurile si aceia care nesocotesc in mod evident regulile si reglementarile, sa aiba o conduita cat se poate de ferma, dar in acelasi timp politicoasa si foarte multa masura in luarea deciziilor de sanctionare a incalcarilor”, a subliniat premierul.

El a adaugat ca regulile trebuie aplicate cu strictete atunci cand sunt situatii foarte clare in cazul incalcarii regulilor de izolare sau de carantina.

„In ceea ce priveste restrictiile de deplasare in interiorul localitatilor, aici trebuie o aplicare riguroasa, dar trebuie facuta totusi o diferenta intre oameni care in mod vadit nu respecta reglementarile si oameni care intamplator sunt prinsi intr-o situatie, daca au intarziat cinci minute fata de intervalul orar care le-a fost stabilit li se poate acorda avertisment, daca sunt situatii care in mod evident nu provin din rea-vointa, ele trebuie tratate printr-o conduita preventiva”, a mai spus Orban.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: