Premierul OUG 13 incalca din nou legea. Prezent la sedinta PSD, anunta ca se va intoarce: „Sunt om de stanga”

politica

Fostul presedinte al PSD Timis Sorin Grindeanu a participat, joi, la sedinta BPJ a PSD Timis, in care s-a format o noua echipa de conducere, in urma demisiei lui Calin Dobra din functia de presedinte al PSD Timis. Grindeanu a spus ca inca asteapta un raspuns la contestatia depusa in urma excluderii sale din partid, in urma cu doi ani si jumatate, si a evitat sa spuna daca va candida pentru vreo functie in cadrul congresului PSD din luna februarie 2020.

Grindeanu a declarat ca s-a simtit onorat sa se reintalneasca cu colegii sai si a subliniat ca PSD Timis trebuie sa redevina acea organizatie cu personalitate care a fost si in urma cu doi ani si jumatate.

”M-a onorat invitatia facuta de colegii mei. Nu a fost o intalnire strict a forului de conducere, ci una largita si m-a onorat invitatia lor si am privit-o ca pe o multumire pe care le-o aduc eu lor pentru faptul ca au fost alaturi de mine si am fost o echipa , intr-un moment in care a fost greu atat pentru mine, cat si pentru partid.

Practic, PSD timis a fost prima organizatie din tara care a spus ca PSD in 2017 se indeparteaza de misiunea sa si a cerut revenirea la democratia interna din partid. Probabil ca asta au vrut sa transmita si acum colegii mei, celor din conducerea centrala, ca partidul trebuie sa revina la membri sai, sa se reapropie de cetateni, iar, asa cum spuneam mai devreme, cei de la Bucuresti ar trebui sa se uite foarte atent la PSD Timis pentru ca PSD Timis a fost prima organizatie care a spus ca trebuie sa stopam raul sau sa il limitam. Prin rau va rog sa nu intelegeti o persoana sau un grup de persoane, ci faptul ca democratia interna sau modul in care a fost condus PSD-ul nu era cel corect, iar aceasta filiala este una care trebuie sa isi recastige personalitatea si prin ce am auzit astazi, sunt convins ca sunt pe drumul cel bun. PSD Timis trebuie sa redevina acea organizatie cu personalitate si care stie sa spuna da, dar mai ales sa spuna nu, cand trebuie”, a declarat Grindeanu, citat de news.ro.

Intrebat daca va reveni in PSD, Grindeanu a evitat sa dea un raspuns, amintindu-si de momentul in care a fost sustinut de intreaga organizatie a PSD Timis, cand s-a opus lui Liviu Dragnea, din calitatea de premier.

”Eu nu am mai fost de doi ani jumate in aceasta cladire, atunci cand a fost curtea plina, cand i-am simtit alaturi de mine pe cei din organizatia Timis si am simtit acum sa le multumesc personal pentru tot ceea ce au facut in acel moment care a reprezentat un punct de pornire pe de-o parte pentru mine si din pacate continuarea unei directii gresite pentru PSD. Sunt presedinte al ANCOM in acest moment. Am gasit aceasta institutie si am preluat-o intr-un moment nu foarte simplu, in care erau zbateri interne. Astazi m-au invitat colegii mei sa particip la o adunare a lor la sfarsit de an si mi-a placut sa ii revad pe cei cu care am facut echipa pana acum 2 ani jumate. Nu vreau sa fiu privit ca cineva care da sfaturi, ci ca un fost coechipier al lor. Daca ma chemau mai devreme, as fi venit”, a spus Grindeanu.

Fostul social – democrat a vorbit si despre congresul PSD care va avea loc in luna februarie.

”Acest congres din februarie nu trebuie sa fie despre cine, acest congres trebuie sa fie despre ce vrea sa faca PSD. Daca tot ceea ce se va transmite la acest congres e candideaza X contra Y, echipa lui Z contra celuilalt, s-ar putea sa ne scape ceea ce ar trebui sa fie important, ce vor sa faca cei de la PSD pentru a se reconecta. Forta PSD a stat multa vreme in membri simpli de partid si partidul trebuie sa redevina ce a fost. E un sfat, daca vor sa faca sau nu, e decizia lor. Nu a fost o perioada simpla pentru mine dupa iunie – iulie 2017. Am avut alaturi de mine familia si prietenii. Cea mai importanta calitate pentru cineva este cea de membru. Functiile sunt trecatoare si credeti-ma ca stiu lucrul acesta”, a declarat Grindeanu.

Sorin Grindeanu a mai spus ca inca asteapta un raspuns la contestatia sa privind excluderea din partid.

”Nu am ascuns niciodata ca sunt om de stanga, nici cand a fost cea mai mare inclestare, nici cand am fost exclus. Eu acum 2 ani jumate am facut o contestatie la excluderea mea. Aceasta constestatie a fost semnata de toti consilierii locali, judeteni primarii. Nu am primit nici acum raspuns. Asa ca o sa vad ce raspuns voi primi la acea contestatie. Daca ma voi decide sa revin in politica, voi reveni cu siguranta in zona de stanga. Asa cum la Timis s-a facut apel la echipa ca sa se reporneasca motoarele, eu cred ca e nevoie de echipa si la nivel central. Deocamdata sunt presedinte la ANCOM, am proiecte importante la ANCOM si momentan sunt in aceasta pozitie. Daca voi lua o decizie transanta de reintrare in politica o sa o fac la Timis”, a precizat Grindeanu.

In final, Sorin Grindeanu a spus ca ”nu spun nici da, nici nu, unei posibile reintoarceri in politica”.

Sorin Grindeanu conduce in prezent ANCOM, pozitie din care nu are voie sa faca politica sau sa fie membru al unui partid.

Presedintele PSD Timis, Calin Dobra, a demisionat din functie, in urma cu trei zile, afirmand ca doreste sa se concentreze pentru obtinerea unui nou mandate de presedinte al Consiliului Judetean Timis. Locul sau a fost preluat interimar de deputatul Alfred Simonis.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: