Premierul si reprezentantii fermierilor si transportatorilor au incheiat un acord: Se infiinteaza un comitet interminsterial care sa gaseasca rezolvari la revendicari, iar protestatatrii isi incheie actiunile

news

Premierul Marcel Ciolacu si reprezentantii fermierilor si transportatorilor au semnat, vineri, la Palatul Victoria, un acord prin care sa se puna capat actiunilor de protest, se arata intr-un comunicat al guvernului.

Documentul prevede infiintarea unui Comitet interministerial care sa gaseasca cele mai bune solutii pentru rezolvarea revendicarilor.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul i-a invitat pe reprezentantii fermierilor si transportatorilor, care protesteaza la Afumati, la o noua runda de discutii, la sediul Guvernului.

„Acordul semnat prevede ca luni, 5 februarie, prin decizia prim-ministrului Marcel Ciolacu, sa se constituie un Comitet interministerial, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului, care sa analizeze si sa gaseasca cele mai bune solutii pentru revendicarile protestatarilor. Comitetul va fi format din reprezentanti ai ministerelor de resort si ai fermierilor si transportatorilor. Fiecare ministru va desemna cate un secretar de stat din subordinea sa, care sa faca parte din comitet, si sa gestioneze problemele semnalate. Spetele concrete care privesc un singur domeniu vor fi gestionate la nivelul ministerului de resort, impreuna cu partenerul social. Scopul Comitetului este solutionarea revendicarilor agricultorilor si transportatorilor si redactarea unor propuneri de solutii concrete pentru sectoarele economice in discutie”, se arata in comunicat.

In baza acestui acord, semnat din partea Guvernului de catre seful Executivului, Marcel Ciolacu, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Florin Barbu, seful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Ghigiu, si consilierul de stat in cadrul Cancelariei prim-ministrului Daniel Botanoiu, reprezentantii protestatarilor vor incheia actiunile de protest atat in Capitala, cat si in teritoriu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: