Un preot din municipiul Dej a ajuns în fața instanței, fiind acuzat că și-a hărțuit și amenințat cu moartea fosta amantă, o tânără cu care avea o relație extraconjugală de peste patru ani.
Conform relatărilor victimei, citate de publicația online Clujenii, după despărțire, preotul a început să o urmărească constant.
„Anul acesta am hotărât să pun capăt relației și pârâtul nu vrea să înțeleagă acest lucru. Am solicitat ordin de protecție pentru că mă urmărește peste tot. Acum trei zile mi s-a arătat că mi se ia gâtul, că îmi sunt numărate zilele, că sunt pomenită la morți”, afirmă femeia.
Aceasta susține că preotul i-a montat dispozitive de urmărire pe mașină și că mesajele cu amenințări au continuat: „Când am ajuns acasă, m-a așteptat în fața blocului. Tot timpul sunt urmărită: când ies în oraș, când merg la coafor. Mi-a zis că eu caut să mă culc cu toți bărbații din spital și că sunt escortă.”
În urma acestor fapte, Judecătoria Dej a emis un ordin de protecție pentru șase luni, obligând preotul să păstreze distanța față de victimă și să nu ia legătura cu ea prin niciun mijloc, fiind supravegheat printr-un dispozitiv electronic. Ordinul nu este definitiv, preotul contestând acuzațiile prin apel.
Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuț, a declarat: „Voi fi atent și voi lua măsurile necesare. Îi voi interzice să facă orice fel de presiuni asupra ei. În general, preoții noștri sunt cuminți. Bine că m-ați atenționat, după ce vin acasă încerc să aflu despre cine este vorba.”
Protopopul Dejului, Ioan Buftea, a precizat că nu există sesizare oficială: „Nu am nicio reclamație scrisă, nimic la birou. Tot ce am discutat cu anumite persoane este doar secretul spovedaniei. Dacă situația se confirmă oficial, se va demara o anchetă internă și superiorii preotului vor fi înștiințați pentru a lua măsurile care se impun.”
Avocata victimei a explicat amploarea violenței psihologice: „Există o violență psihologică dusă la extrem, verbală și socială. Femeia a cerut sprijinul nașului său, care este tot preot, dar și al superiorilor preotului, însă nimeni nu a intervenit. Agresorul a luat totul în derâdere.”
Ea a adăugat: „Acest tip de violență este mult mai dureroasă decât cea fizică deoarece cea din urmă, mai devreme sau mai târziu, se vindecă. Reclamanta are nevoie de ajutor urgent pentru că aceste acțiuni trebuie să înceteze.”