„Recomand sa asteptam raspunsul presedintelui Trump la propunerea noastra”, a declarat Sheinbaum intr-un „mesaj adresat poporului mexican” pe retelele sociale.
In aceasta inregistrare video, ea a promis ca va detalia luni dimineata „primele masuri” pe care intentioneaza sa le ia ca raspuns la decizia unilaterala a presedintelui american. Sambata, ea a anuntat, fara alte detalii, „masuri tarifare si netarifare in apararea intereselor Mexicului”.
Sheinbaum i-a mai propus sambata omologului sau american „un grup de lucru cu cele mai bune echipe ale noastre de securitate si sanatate publica” pe problemele traficului de droguri si migratiei.
Presupusul laxism al Mexicului si Canadei cu privire la aceste probleme sunt motivele invocate de presedintele american pentru a impune bariere vamale celor doi parteneri ai sai din Acordul Canada-Statele Unite-Mexic (CUSMA), tratat de liber-schimb in vigoare din 2020.
„Mexicul nu vrea confruntare”, a asigurat Sheinbaum, amintind deviza sa: „coordonare, da, subordonare, nu”. „Nu prin impunerea de taxe vamale rezolvam problemele”, a insistat presedinta din stanga nationalista, a carei tara este principalul partener comercial al Statelor Unite, destinatia a 83% din exporturile sale.
„Sunt 30 de ani de cand nu exista aceste (tarife vamale) pentru ca avem un acord de liber-schimb”, a adaugat presedinta in mesajul sau, referindu-se la acest tratat care uneste Canada, Statele Unite si Mexicul inca de la prima versiune din 1 ianuarie 1994.
Ultimul tratat a fost semnat „de insusi presedintele Trump” in cursul primului sau mandat (2017-2021), a subliniat ea. In mesajul sau, Sheinbaum a repetat declaratia usturatoare pe care a publicat-o cu o zi inainte ca raspuns la decizia lui Donald Trump.
Ea a numit „iresponsabile” si „calomnioase” acuzatiile nedovedite facute de presedintele american potrivit carora guvernul mexican are legaturi cu „crima organizata” din cartelurile drogurilor. „Suveranitatea nu se negociaza”, a declarat ea, avertizand Statele Unite impotriva oricarei ingerinte in Mexic.
„Iat-o pe presedinta voastra si un popor intreg care sa va apere”, le-a spus ea in cele din urma milioanelor de mexicani stabiliti in Statele Unite, unde presedintele Trump a promis expulzarea in masa a strainilor. „Daca doriti sa va intoarceti in Mexic, va intampinam cu bratele deschise”, a declarat Claudia Sheinbaum cu un gest demonstrativ.