Indignarea starnita de acest accident la 1 noiembrie in orasul Novi Sad, in nordul tarii, s-a raspandit in intreaga tara. Profesori, studenti si elevi de liceu s-au alaturat manifestantilor, care au acuzat guvernul de coruptie si proasta gestionare.
„Permiteti-mi sa fiu complet sincer cu voi. Nu-mi pasa deloc. Pot face ce doresc”, a declarat Vucic intr-o conferinta de presa, la adresa protestatrilor.
„Ceea ce am invatat in politica este ca nu trebuie sa renunti niciodata sub hartuire si presiune. Iar eu nu voi renunta niciodata”, a adaugat el.
In acelasi timp, el a incurajat acordarea de subventii pentru achizitionarea de apartamente sau case pentru tineri, ceea ce a fost vazut de multi ca o incercare de a calma furia tinerilor.
Vineri, guvernul si-a anuntat intentia de a inchide scolile pentru sarbatorile de iarna, cu o saptamana inainte de termen.
Cu toate acestea, patru sindicate din domeniul educatiei au facut apel la profesori si la alti membri sa marsaluiasca vineri in sprijinul protestatarilor.
Participantii la demonstratiile de strada si la blocarea universitatilor solicita demisia prim-ministrului si a primarului din Novi Sad, precum si aducerea in fata justitiei a celor responsabili pentru dezastru.
O ampla manifestatie comuna a studentilor si agricultorilor este prevazuta pentru duminica dupa-amiaza in capitala Belgrad.
Doi ministri, cel al constructiilor, Goran Vesic, si cel al comertului, Tomislav Momirovic, care a fost predecesorul lui Vesic, au demisionat dupa producerea acestei tragedii.
Paisprezece persoane, cu varste cuprinse intre 6 si 74 de ani, au murit la 1 noiembrie, cand acoperisul din beton al garii din Novi Sad s-a prabusit, incident survenit dupa lucrari majore de renovare. O a cincisprezecea victima a murit la spital cateva saptamani mai tarziu.