Presedintele Cehiei ataca puternic NATO dupa „esecul” din Afganistan: „Investitiile in NATO sunt un fel de risipire a banilor”

externe

Presedintele ceh Milos Zeman a declarat marti ca NATO a esuat in Afganistan si ca legitimitatea organizatiei este sub semnul intrebarii, el cerand ca tara sa sa se concentreze pe apararea nationala, in loc sa ”risipeasca bani” pe alianta, transmite Reuters, citata de news.ro.

Republica Ceha s-a angajat sa-si ridice cheltuielile de aparare la 2% din produsul intern brut, nivelul tintei NATO, pana in 2024, dar guvernul a anuntat in iunie ca acest termen nu va fi respectat din cauza crizei economice declansate dupa pandemia de coronavirus.

Zeman, cunoscut pentru pozitia sa pro-rusa si pro-chineza, a declarat ca rolul principal al NATO era de a lupta impotriva terorismului global, dar alianta a esuat acum in aceasta sarcina: „Neincrederea fata de NATO a unei serii de tari membre va creste dupa aceasta experienta, deoarece vor spune – daca ati esuat in Afganistan, unde este garantia ca nu veti esua in oricare alta situatie critica?”.

Zeman a facut declaratia intr-un interviu publicat marti de www.parlamentnilisty.cz, un site web preferat de presedinte pentru difuzarea opiniilor sale.

„Acum, ca investitiile in NATO sunt un fel de risipire a banilor, cheltuielile noastre in domeniul apararii ar trebui sa se concentreze pe apararea nationala, pe achizitiile nationale (militare)”, a spus Zeman.

NATO a declarat marti ca talibanii nu trebuie sa permita ca Afganistanul sa devina din nou un teren de dezvoltare a terorismului, avertizand ca alianta are puterea militara pentru a lovi de la distanta orice grup terorist.

Conform constitutiei cehe, presedintele este comandantul-sef al fortelor armate cehe, dar guvernul este cel care stabileste politica de aparare.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: