Președintele Nicușor Dan a chemat din nou liderii coaliției la Palatul Cotroceni, miercuri, pentru discuții pe tema reformei pensiilor magistraților, la care vor participa și reprezentanți ai sistemului judiciar, au declarat surse politice pentru aktual24.ro.
Întâlnirea are loc după consultările de azi dintre șeful statului și liderii partidelor de guvernare, în care s-a analizat blocajul privind adoptarea noii legi a pensiilor de serviciu. Conform acelorași surse, s-a decis formarea unui grup de lucru care va analiza modificările necesare pentru ca proiectul legislativ să fie conform cu deciziile Curții Constituționale și să îndeplinească jalonul asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Reforma pensiilor speciale reprezintă una dintre condițiile impuse de Comisia Europeană pentru continuarea finanțărilor din PNRR, însă proiectul actual a fost declarat parțial neconstituțional de CCR.
Noua rundă de discuții de la Cotroceni are ca scop identificarea unei formule legislative care să respecte atât deciziile Curții, cât și angajamentele asumate la nivel european.