Președintele României, Nicușor Dan, a lansat miercuri critici dure la adresa actualului Avocat al Poporului, Renate Weber, acuzând-o că, în timpul mandatului său, instituția pe care o conduce a apărat interesele dezvoltatorilor imobiliari, nu ale cetățenilor.
„Ce am văzut, din păcate, la doamna Renate Weber, n-a prea fost al poporului. A existat inclusiv o sesizare foarte frumos elaborată, pe care am mai văzut-o prin puncte de vedere în instanțe ale dezvoltatorilor imobiliari, care ajuta poporul dezvoltatorilor imobiliari”, a declarat Nicușor Dan într-o conferință de presă.
Șeful statului a precizat că are o opinie favorabilă despre propunerea USR pentru funcția de Avocat al Poporului, jurista Roxana Rizoiu, pe care nu o cunoștea anterior, dar despre care a primit referințe pozitive. „Mi se pare în regulă. Eu cred că această instituție a statului român trebuie să-și respecte numele, al poporului”, a spus Nicușor Dan.
USR a anunțat săptămâna trecută că o propune pe Roxana Rizoiu pentru această funcție, susținând că nu este și nu a fost membru al vreunui partid politic. Totuși, potrivit Digi24, Rizoiu se numără printre persoanele care l-au împrumutat pe Nicușor Dan în campania sa prezidențială, cu suma de 120.000 de lei. Ea s-a pensionat la vârsta de 50 de ani și beneficiază de o pensie specială de aproximativ 28.000 de lei pe lună.
Mandatul actualei Avocat al Poporului, Renate Weber, a expirat în iunie 2024, dar Parlamentul nu a reușit încă să numească un succesor, astfel că Weber continuă să exercite funcția.
Roxana Rizoiu este jurist, specialistă în drepturile omului, cu o carieră îndelungată în domeniul juridic. A fost Agent Guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), între 2000-2002 și 2004-2005, reprezentând statul român în fața Curții și contribuind la reforme legislative pentru protejarea drepturilor fundamentale.
Între 2007 și 2022, a fost formator la Institutul Național al Magistraturii, unde a predat Drepturile Omului și a fost aleasă de cinci ori în Consiliul Științific al instituției. În prezent, lucrează ca director pentru managementul cunoașterii și dezvoltare profesională într-o firmă de avocatură și face parte dintr-o echipă multidisciplinară care dezvoltă soluții de inteligență artificială pentru profesioniștii din domeniul juridic.
Liderul USR, Dominic Fritz, a declarat că Rizoiu este „o voce respectată” în domeniul drepturilor omului. „România are nevoie de un Avocat al Poporului care să fie vocea celor fără putere, nu o anexă a politicului. Roxana Rizoiu are experiența, echilibrul și autoritatea morală necesare pentru a reda încrederea în această instituție”, a spus acesta.