Presedintele Frantei, ultimatum adresat imamilor din tara: „15 zile sa spuna daca adera la valorile republicane sau nu”

externe

Presedintele Frantei, Emmanuel Macron, si ministrul de Interne s-au intalnit cu federatiile ce compun Consiliul francez al cultului musulman pentru a le cere sa conceapa un cod deontologic si moral al imamilor ce activeaza in Franta.

Potrivit RFI, Consiliul francez al cultului musulman este format din noua federatii, iar la intalnirea cu presedintele Emmanuel Macron si cu ministrul de Interne, Gerald Darmanin au fost prezente opt dintre ele.

Potrivit sursei citate, intalnirea are loc dupa ce presedintele Emmanuel Macron a cerut deja Consiliului sa incadreze modul in care sunt formati imamii ce activeaza in Franta, in conditiile in care amenintarea islamista castiga teren.

RFI mai arata ca o propunere avansata de musulmani este crearea unui Consiliu national al Imamilor ce ar urma sa functioneze dupa modelul unui ordin profesional precum este cazul avocatilor ori al medicilor.

Organizatia va evalua cunostintele viitorilor imami si le va emite actul de exercitare a activitatii. Astfel, viitorii imami vor fi obligati sa respecte un cod deontologic precum si o carta a valorilor republicane.

Carta, mai arata sursa citata, va trebui finalizata in urmatoarele 15 zile. Documentul va fi realizat de Consiliul cultului musulman, iar Ministerul de Interne va trebui sa supravegheze conceperea textului.

Emmanuel Macron recunoaste ca nu toti vor dori sa semneze viitoarea carta dar, fie sunt cu republica fie nu sunt, conchide presedintele Macron.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: