Şeful statului a afirmat că interesul naţional presupune atât asigurarea securităţii energetice, cât şi respectarea angajamentelor asumate de România şi protejarea stabilităţii economice şi financiare.
„Am urmărit cu atenţie dezbaterile privind modificarea legislaţiei referitoare la decarbonizare. Interesul naţional înseamnă atât securitate energetică, cât şi respectarea angajamentelor asumate de România şi protejarea stabilităţii economice şi financiare a ţării”, a transmis Nicuşor Dan.
Preşedintele a precizat că va folosi prerogativele constituţionale de care dispune pentru a evita blocarea cererilor de plată din PNRR.
„Dacă Parlamentul va adopta legea în forma rezultată din lucrările comisiilor, voi analiza cu maximă responsabilitate şi voi uza de toate prerogativele constituţionale, inclusiv de solicitarea de reexaminare, astfel încât România să poată depune cererile de plată rămase şi să nu piardă miliarde de euro din PNRR”, a adăugat şeful statului.
Senatul a adoptat, marţi, proiectul de lege care modifică OUG 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, cu un amendament susţinut de PSD şi AUR.
Amendamentul prevede că scoaterea din exploatare a capacităţilor de producere a energiei electrice pe bază de lignit şi huilă se poate face numai după instalarea, racordarea şi punerea în funcţiune comercială a unor capacităţi alternative cu emisii reduse de carbon, care să poată prelua funcţiile energetice ale unităţilor retrase.
Proiectul a fost adoptat cu 73 de voturi „pentru” şi 41 de abţineri, în timp ce opt senatori prezenţi nu au votat. PSD şi AUR au votat în favoarea proiectului, iar parlamentarii PNL şi USR s-au abţinut.
Iniţiativa urmează să revină la Camera Deputaţilor, după modificările adoptate de Senat.
PNL şi preşedintele formaţiunii, premierul interimar Ilie Bolojan, au avertizat că amendamentul afectează un jalon PNRR deja considerat îndeplinit, validat şi plătit de Comisia Europeană.
Bolojan a susţinut că România riscă penalităţi suplimentare dacă intervine asupra unei reforme deja închise şi a apreciat că amendamentul nu rezolvă problema capacităţilor energetice care trebuie retrase.
„Centrala de la Craiova nu are cu ce să fie înlocuită”, a afirmat Ilie Bolojan în timpul dezbaterilor din Senat.
Ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a avertizat, la rândul său, că modificările pot fi considerate de Comisia Europeană o „reversibilitate” a jalonului 114 şi ar putea bloca depunerea cererilor de plată 5 şi 6 din PNRR.
Nicuşor Dan a anunţat, totodată, că a promulgat marţi seară mai multe legi necesare pentru îndeplinirea jaloanelor critice din PNRR, precum şi actul normativ privind ratificarea Acordului SAFE.
„Am promulgat în această seară o serie de legi necesare pentru îndeplinirea jaloanelor critice din PNRR, precum şi ratificarea Acordului SAFE, acte normative care ţin de capacitatea statului de a-şi respecta angajamentele şi de a valorifica oportunităţile de dezvoltare”, a transmis preşedintele.
Potrivit acestuia, accesul României la fondurile europene destinate modernizării şi investiţiilor rămâne astfel garantat.
„Pentru români, fondurile din PNRR înseamnă servicii mai bune şi creşterea calităţii vieţii, pentru că înseamnă bani pentru spitale noi, pentru şcoli modernizate, pentru autostrăzi”, a afirmat şeful statului.
Nicuşor Dan a precizat că PNRR include şi reforme destinate eficientizării statului, menţionând Codul administrativ şi proiectul prin care angajaţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ai Autorităţii Vamale care depăşesc planul de colectare sau descoperă fraude majore pot primi bonusuri.
Preşedintele a evidenţiat şi promulgarea Codului urbanismului, despre care a afirmat că integrează rezultatele referendumului local organizat în Bucureşti în 2024.
„Un proiect important este şi Codul urbanismului, care reprezintă un pas esenţial pentru clarificarea şi modernizarea dezvoltării urbane, integrând şi rezultatele referendumului validat de bucureşteni, pe care l-am iniţiat în 2024. Este un semnal foarte bun, pentru că democraţia nu înseamnă doar organizarea unui referendum, ci şi transformarea voinţei cetăţenilor în decizii legislative”, a declarat Nicuşor Dan.
Şeful statului a apreciat că legile adoptate în ultimele zile de Parlament şi promulgate reprezintă „un bun exemplu de atitudine politică orientată spre obiective prioritare, cu mai puţin accent pe conflicte”.
„În acest mod, încrederea agenţiilor de rating în România se păstrează, ceea ce încurajează şi investitorii să îşi menţină interesul pentru ţara noastră”, a adăugat preşedintele.