Presedintele Iohannis, mesaj pentru Simona Halep dupa victoria de la Wimbledon

news

Presedintele Klaus Iohannis a postat un mesaj de felicitare adresat Simonei Halep, la scurt timp dupa victoria istorica de la Wimbledon.

„Felicitari, Simona Halep pentru castigarea turneului de Grand Slam de la Wimbledon! O victorie exceptionala pentru tenisul romanesc, pentru Romania!”, a scris Iohannis.

Jucatoarea romana de tenis Simona Halep a castigat turneul de la Wimbledon, sambata, dupa ce a invins-o pe americanca Serena Williams in finala cu 6-2, 6-2.

Halep a obtinut al doilea sau titlu de Mare Slem din cariera dupa unul dintre cele mai bune meciuri din cariera, dupa o victorie in doar 55 de minute in fata fostului lider mondial.

Simona Halep (27 ani), numarul sapte mondial, a pierdut un singur set in drumul catre al doilea titlu de Grand Slam, in fata Mihaelei Buzarnescu, in turul al doilea, primul sau titlu de Mare Slem fiind castigat in 2018, la Roland Garros.

Halep, care jucat a cincea finala de Grand Slam, dupa trei la Roland Garros si una la Australian Open, s-a impus in fata uneia dintre cele mai bune jucatoare din istoria tenisului, Serena avand sapte titluri la Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016) si 23 de Mare Slem in cariera. Williams a jucat anul trecut finala la All England Club si la US Open.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: