Oficial, cine sunt noii consilieri ai lui Nicușor Dan. Printre ei se află Ludovic Orban, Eugen Tomac, Marius Lazurca și Valentin Naumescu

Oficial cine sunt noii consilieri ai lui Nicușor Dan. Printre ei se află Ludovic Orban Eugen Tomac Marius Lazurca și Valentin Naumescu
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat luni componența echipei sale de 16 consilieri prezidențiali, de stat și onorifici, care vor activa în Administrația Prezidențială începând din octombrie și noiembrie 2025.

Marius Lazurca, fost ambasador în mai multe țări, va fi consilier prezidențial pe politică externă și este propus pentru șefia SIE. Ludovic Orban, fost premier și lider PNL, care l-a susținut pe Dan la Primăria București în 2020, va gestiona politica internă. Eugen Tomac, europarlamentar PMP, va avea un rol onorific pentru relația cu diaspora, continuând experiența sa din mandatul lui Traian Băsescu. Valentin Naumescu, profesor la UBB Cluj, va consilia pe afaceri europene, iar Cosmin Soare, avocat, se va ocupa de probleme constituționale.

Din Primăria București vin colaboratori precum Ana-Maria Geană (românii de pretutindeni), Diana Pungă (societatea civilă), Andreea Miu (Secretariatul General) și Cristian Roșu (relații publice). Ștefania Simion, avocat implicat în campania „Salvați Roșia Montană”, va consilia pe mediu, iar Alexandru Ciurea, fost deputat USR, va aborda probleme juridice. Printre alții se numără Ramona Dinu (guvernanță corporativă și turism), Diana Iancu (comunicare publică) și Ștefan Dragomirescu (logistică).

Comunicatul oficial

”Președintele României, domnul Nicușor Dan, a decis numirea următorilor consilieri prezidențiali, consilieri de stat și consilieri onorifici, care își vor asuma responsabilități în cadrul Administrației Prezidențiale, începând cu lunile octombrie și noiembrie 2025.

Aceste numiri reflectă angajamentul Președintelui pentru o administrație profesionistă, eficientă și în deplin acord cu prioritățile mandatului prezidențial. Conform cadrului legal în vigoare, consilierii își exercită atribuțiile în condiții de legalitate, responsabilitate, profesionalism și loialitate față de Președinte.

Noile numiri sunt următoarele :

Marius Lazurca – consilier prezidențial pe politică externă începând cu 6 octombrie 2025.

Valentin Naumescu – consilier prezidențial pentru afaceri europene începând cu 1 noiembrie 2025.

Ana-Maria Geană – consilier de stat pentru românii de pretutindeni începând cu 6 octombrie 2025.

Eugen Tomac – consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni începând cu 6 octombrie 2025.

Cosmin Soare – consilier prezidențial pe probleme constituționale începând cu 1 noiembrie 2025.

Alexandru Ciurea – consilier prezidențial pe probleme juridice începând cu 6 octombrie 2025.

Andrei Popovici – consilier onorific pentru economie începând cu 6 octombrie 2025.

Ramona Dinu – consilier de stat pentru guvernanță corporativă și turism începând cu 6 octombrie 2025.

Ludovic Orban – consilier prezidențial pentru politică internă începând cu 6 octombrie 2025.

Diana Iancu – consilier prezidențial pentru comunicare publică începând cu 6 octombrie 2025.

Ștefania Simion – consilier de stat pentru mediu începând cu 6 octombrie 2025.

Diana Punga – consilier de stat pentru relația cu societatea civilă începând cu 1 noiembrie 2025.

Cristian Roșu – consilier de stat pentru relații publice începând cu 1 noiembrie 2025.

Andreea Miu – consilier prezidențial. Va conduce Secretariatul General al Administrației Prezidențiale începând cu 1 noiembrie 2025.

Ștefan Dragomirescu – consilier de stat pentru administrarea patrimoniului și logistică în cadrul Secretariatului General al Administrației Prezidențiale începând cu 6 octombrie 2025.

Roxana Butnaru – consilier de stat la Cancelaria Ordinelor începând cu 1 noiembrie 2025.

Președintele României le urează succes în exercitarea noilor atribuții și își exprimă încrederea că noua echipă va contribui la consolidarea rolului instituției prezidențiale în societate și în viața democratică a țării”.

Comentarii

Citește mai departe

Rusia industrializează radical teritoriile ocupate din Ucraina și extrage materii prime, acuză președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Potrivit lui Zelenski, Rusia intenționează să crească semnificativ exploatarea economică a regiunilor ucrainene ocupate. Aceasta implică cereale și resurse minerale valoroase, a declarat acesta, citat de portalul ucrainean independent Kyiv Independent. Acuzațiile Kievului „În regiunile sudice ale Ucrainei ocupate […]
Noile reguli care guvernează consultațiile la distanță între pacienți și medicii de familie au intrat în vigoare în Bulgaria, schimbând semnificativ modul în care poate fi oferit sfatul medical în afara vizitelor tradiționale la clinică. Schimbare majoră în telemedicină Cadrul actualizat de telemedicină, publicat cu puțin timp înainte de o schimbare de guvern, introduce prima […]
Somnul reprezintă un proces fiziologic complex, esențial pentru reglarea funcțiilor metabolice, cognitive și hormonale ale organismului. Calitatea acestuia este influențată de numeroși factori, iar alimentația de seară ocupă un loc important în acest ansamblu. Studiile din domeniul nutriției și somnologiei au arătat că anumite alimente pot favoriza relaxarea sistemului nervos, pot susține secreția de melatonină […]
Președintele SUA, Donald Trump, urmează să se întâlnească cu omologul său chinez Xi Jinping în cadrul vizitei sale la Beijing de săptămâna viitoare, în contextul în care ambele țări încearcă să stabilizeze o relație afectată de tensiuni legate de comerț, Taiwan și conflictul din Iran, relatează Reuters. Tensiuni politice și economice între marile puteri Conducerea […]
Grecia pregătește modificări constituționale majore, printre care un amendament surprinzător. Atena pregătește una dintre cele mai neobișnuite modificări constituționale din Europa: introducerea inteligenței artificiale în legea fundamentală a statului. Guvernul condus de Kyriakos Mitsotakis vrea ca noua Constituție să prevadă clar că inteligența artificială trebuie folosită „în slujba libertății individului și a prosperității societății”, relatează […]