Presedintele polonez Duda va desemna luni un prim-ministru

externe

andrzej duda, presedintele poloniei

Presedintele Andrzej Duda va desemna un candidat pentru functia de prim-ministru, care va avea prima sansa de a forma un guvern, intr-un discurs pe care il va tine luni seara, a declarat seful sau de cabinet, relateaza Politico.

Decizia lui Duda, luata dupa „consultari si o analiza profunda”, este „finala”, a scris pe retelele de socializare Marcin Mastalerek, seful biroului lui Duda.

Cele mai mari trei partide de opozitie din Polonia au declarat, dupa alegerile din 15 octombrie, ca sunt pregatite sa formeze o coalitie condusa de Donald Tusk, fost premier si presedinte al Consiliului European, pentru a inlocui actualul partid de la guvernare Lege si Justitie (PiS) si i-au cerut lui Duda sa le acorde prima oportunitate de a forma un guvern. Coalitia Civica a lui Tusk, impreuna cu formatiunea de centru-dreapta A Treia Cale si cu Stanga, au 248 de locuri in camera inferioara a parlamentului, formata din 460 de membri.

PiS s-a clasat pe primul loc in alegeri, obtinand 194 de locuri, dar este putin probabil sa poata gasi parteneri pentru a ajunge la majoritatea parlamentara necesara de 231 de locuri.

Cu toate acestea, Duda – care este un fost membru al PiS – a declarat ca presedintii ii ofera in mod traditional liderului celui mai mare partid prima sansa de a forma un guvern.

In cazul in care candidatul desemnat de Duda nu va reusi sa obtina un vot de incredere in parlament, legislativul va fi cel care va trebui sa aleaga un candidat.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: