Presedintele Poloniei a ajuns la Palatul Cotroceni. Joe Bidine participa si el prin videoconferinta la Summitul Formatului B9

news

Presedintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe omologul sau polonez, Andrzej Duda, care efectueaza o vizita oficiala in Romania.

Primirea cu onoruri militare a avut loc pe platoul de ceremonii.

Din delegatia sefului statului fac parte ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Apararii, Nicolae Ciuca, consilierii prezidentiali Ion Oprisor, Leonard Orban, Diana Loreta Paun, Daniela Barsan.

Cei doi presedinti vor avea convorbiri tete-a-tete si oficiale si vor sustine o conferinta de presa comuna.

Klaus Iohannis si Andrzej Duda gazduiesc, luni dupa-amiaza, Summitul Formatului B9, la care va participa prin videoconferinta si presedintele SUA, Joe Biden.

Vizita presedintelui polonez are loc in contextul aniversarii a 100 de ani de la incheierea Conventiei de Alianta Defensiva intre Regatul Romaniei si Republica Polona, semnata la 3 martie 1921, moment simbolic al relatiei bilaterale.

Potrivit Administratiei Prezidentiale, discutiile dintre cei doi oficiali se vor concentra pe modalitatile de dezvoltare si aprofundare a Parteneriatului Strategic bilateral, urmand sa se examineze, in acest scop, cooperarea in plan securitar, in cel regional, precum si in plan international.

O atentie sporita va fi acordata dimensiunii de securitate, care a crescut substantial in relevanta in ultimii ani, dialogul pe aceasta tema generand beneficii reciproce pentru ambele tari, pentru regiune si pentru Alianta Nord-Atlantica. In acest context, urmeaza sa fie trecute in revista rezultatele semnificative ale cooperarii in domeniul apararii in relatia bilaterala, in cadrul Formatului Bucuresti (B9), precum si in cadrul NATO.

Vor fi abordate si perspectivele consolidarii cooperarii economice, in conditiile in care Polonia este unul dintre cei mai importanti parteneri comerciali ai Romaniei, schimburile comerciale insumand, in 2020, in pofida pandemiei de COVID-19, peste 7 miliarde de euro. Vor fi avute in vedere stimularea investitiilor reciproce si aprofundarea cooperarii sectoriale.

Din perspectiva Initiativei celor Trei Mari, va fi discutata implementarea proiectelor strategice de interconectare regionala, cu accent pe proiectele promovate in comun de Romania si Polonia, care conecteaza Nordul si Sudul regiunii, respectiv Rail2Sea si Via Carpathia.

In privinta relatiilor cu Vecinatatea Estica a Uniunii Europene, vor fi abordate situatia regionala de securitate, precum si dinamizarea si substantierea Parteneriatului Estic in pregatirea Summitului acestuia din acest an.

In programul de luni al vizitei presedintelui Andrzej Duda la Bucuresti mai sunt prevazute convorbiri oficiale cu presedintii Senatului si Camerei Deputatilor, Anca Dragu, respectiv, Ludovic Orban, precum si un dejun de lucru cu premierul Florin Citu.

Marti, 11 mai, cei doi sefi de stat vor participa la Ziua distinsilor vizitatori a exercitiului militar „Justice Sword 21”, care se desfasoara la Poligonul Smardan si la care Polonia participa cu fortele si mijloacele tehnice desfasurate in tara noastra in cadrul Prezentei Adaptate de pe Flancul Estic aliat, din structurile Brigazii multinationale NATO de la Craiova.

Exercitiul are ca obiectiv verificarea capacitatii structurilor participante de a executa actiunile si masurile stabilite prin documentele de planificare si modul de realizare a sprijinului acordat de Romania pentru fortele si echipamentele militare care tranziteaza teritoriul national.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: