Președintele, prima reacție în cazul Pașca: ”Statul român are foarte multe deficiențe, în special la organismele de control”

Președintele prima reacție în cazul Pașca Statul român are foarte multe deficiențe în special la organismele de control
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri, la Ankara, întrebat despre cazul azilelor din Bihor, că statul român are „foarte multe deficiențe”, în special la nivelul organismelor de control, și că remedierea acestora va fi „un proces de termen lung”.

„Statul român are foarte multe deficiențe, în special la organismele sale de control, și va fi un proces de termen lung ca lucrurile astea să se rezolve”, a afirmat șeful statului, într-o conferință de presă susținută după Summitul NATO din capitala Turciei.

Nicușor Dan a transmis compasiune pentru persoanele aflate în situația semnalată în cazul azilelor din Bihor.

„Văzând imaginile, relatările, toată compasiunea pentru oamenii care au ajuns în această situație”, a spus președintele.

Nicușor Dan: România funcționează cu povești, narative și politicieni care se ceartă între ei, dar nu are cifre

Șeful statului a susținut că problema din domeniul social face parte dintr-o dificultate mai largă a statului român, care nu lucrează suficient cu date, indicatori și strategii clare.

„Cred că e o problemă generală pe multe domenii. România e un stat care funcționează cu povești, narative, cu politicieni care declară, declamă, se ceartă între ei, dar n-avem cifre”, a afirmat Nicușor Dan.

Președintele a spus că autoritățile ar trebui să știe câte persoane se află în astfel de situații, câte locuri există în centrele publice și private și care este strategia statului pentru rezolvarea problemei.

„Câți oameni sunt în această situație, câte locuri sunt la centrele publice, câte în cele private, care este strategia statului român pentru rezolvarea problemei? Iar ne întoarcem la neputința statului român de a funcționa cu strategii care să aibă indicatori clari”, a declarat șeful statului.

Nicușor Dan a adăugat că, în lipsa acestor date, discuțiile publice rămân la nivelul opiniilor.

„În absența acestor date, avem fiecare câte o opinie și nu cred că ajungem prea departe”, a mai spus președintele.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei ar putea fi aprobat luni, 13 iulie, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de externe ai UE, desfășurată la Bruxelles. Pachetul de sancțiuni ar putea fi adoptat într-o formă „diluată”, care să nu îl includă pe patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse, scrie European […]
Curtea de Apel București a admis acțiunea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și a constatat calitatea de lucrător al fostei Securități pentru Teodor Dorobanțu, colonel în rezervă al Serviciului de Informații Externe (SIE). Decizia nu este definitivă. CNSAS a depus acțiunea la instanță pe 23 decembrie 2025, susținând că Dorobanțu ar fi încălcat […]
Bulgaria nu va bloca cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni impus de Uniunea Europeană împotriva Rusiei și Belarusului, în ciuda faptului că își menține obiecțiile față de mai multe persoane incluse pe lista sancțiunilor. Guvernul bulgar și-a stabilit poziția oficială cu privire la noul pachet de sancțiuni. Deși Sofia va continua să își exprime îngrijorările […]
Noul Air Force One, aeronava Boeing 747-8 oferită de Qatar și folosită de președintele Donald Trump la începutul acestei săptămâni în deplasarea din Turcia, nu dispune de aceleași sisteme defensive care reprezentau elemente esențiale de securitate ale vechiului avion prezidențial. Este vorba inclusiv despre capabilități avansate de apărare antirachetă, potrivit mai multor oficiali citați de […]
Angajamentul aliaților NATO de a cheltui 1,5% din PIB-ul lor pentru infrastructura relevantă pentru securitate ar putea declanșa un impuls economic de 822 de miliarde de euro anual și ar putea genera 4,4 milioane de locuri de muncă în Europa, conform unui studiu realizat de EY și DekaBank. „Aceste investiții în infrastructura de apărare vor […]