Şeful statului a afirmat, într-un mesaj transmis de Ziua Europei, că România va avea un guvern pro-occidental „într-un termen rezonabil”.
„Am încheiat un prim set de întâlniri cu liderii partidelor pro-occidentale, reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, am văzut, cu ocazia asta, constrângerile pe care fiecare dintre partide le are şi cu care vine la negocierea care începe, există deci nişte scenarii pe care ne vom concentra mai departe şi discuţiile vor continua pe aceste scenarii”, a declarat Nicuşor Dan.
Nicuşor Dan a precizat că discuţiile vor continua pe scenariile conturate în urma primelor întâlniri şi a afirmat că există acord între participanţi pe marile direcţii de politică publică.
El a menţionat aderarea la OCDE, programul SAFE, PNRR şi traiectoria fiscală a României.
„Reafirm, România va avea un Guvern pro-occidental într-un termen rezonabil, există acord pe politicile mari, OECD, SAFE, PNRR, există acord pe traiectoria fiscală a României asumată şi în sensul ăsta Guvernul care va veni va avea ca obiectiv ca până în toamnă să definească şi să propună Parlamentului bugetul pe 2027”, a precizat şeful statului.