Presedintele Turciei e RAZBOINIC cu Rusia: „Ii vom sustine mereu pe fratii nostri”

externe

Presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat ca fortele aeriene turce au facut tot posibilul pentru a evita doborarea avionului rus de bombardament Suhoi Su-24, care s-a prabusit marti pe teritoriul sirian la granita turca, dar pilotii acestui avion nu au raspuns mesajelor repetate prin care au fost atentionati ca au patruns in spatiul aerian al Turciei, transmit agentiile AFP si Reuters.

‘Desi a fost avertizat de zece ori in cinci minute ca a trecut frontiera, a continuat incalcarea’ spatiului aerian turc, a indicat Erdogan intr-o interventie in fata presei la Ankara. ‘Incidente si mai grave legate de Siria au fost evitate in trecut numai pentru ca Turcia a dat dovada de sange rece. Nimeni nu trebuie sa se indoiasca de faptul ca am depus toate eforturile pentru a evita si acest ultim incident. Dar toata lumea trebuie sa respecte dreptul Turciei de a-si apara granitele‘, a mentionat in continuare Erdogan, citat de Agerpres.

Presedintele turc a sustinut de asemenea ca in sectorul unde zbura respectivul avion rus nu exista combatanti ai gruparii jihadiste Statul Islamic, acea zona fiind controlata de turkmeni, sirieni de etnie turca, iar gruparea armata a acestora din urma face parte din randul rebelilor moderati sirieni, despre care Rusia afirma ca nu ii ataca. ‘Ii vom sustine mereu pe fratii nostri care traiesc in aceasta regiune’, a subliniat Erdogan, afirmand totodata ca s-au intensificat atacurile impotriva rebelilor turkmeni care lupta impotriva trupelor presedintelui Bashar al-Assad, fara sa faca insa referire in mod explicit la raidurile aviatiei ruse.

Interventia lui Erdogan survine dupa ce autoritatile de la Moscova au sustinut ca avionul doborat nu a patruns in spatiul aerian turc, presedintele Vladimir Putin calificand incidentul drept ‘o injunghiere pe la spate’ ce va avea ‘consecinte serioase’.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: