Presiuni asupra lui Orban, dupa ESECUL referendumului privind refugiatii. Cum incearca sa iasa din menghina

externe

Premierul ungar, Viktor Orban, a cunoscut duminica un esec electoral cu referendumul sau impotriva cotelor obligatorii de refugiati adoptate la nivelul Uniunii Europene, care, in pofida unui vot in masa pentru „nu”, este invalidat din cauza prezentei slabe la vot, comenteaza AFP, citata de Agerpres.

Cei care au votat au respins masiv (98,32%) relocalizarea refugiatilor in cadrul UE, insa nu au fost suficient de numerosi pentru ca seful executivului de la Budapesta sa castige aceasta consultare populara cu puternica valoare simbolica.

Rata participarii a fost sub 45%, iar voturile exprimate au reprezentat numai 40% din numarul celor inscrisi, cu mult sub pragul de 50% pentru ca referendumul sa aiba forta de lege.

Dupa o campanie impotriva migrantilor care a mobilizat saptamani la randul intreaga tabara a puterii si media apropiate guvernului, conservatorul Viktor Orban a refuzat sa accepte esecul.

„Bruxelles sau Budapesta, aceasta a fost intrebarea, iar noi am spus Budapesta. Am decis ca problema (migratorie) tine de jurisdictia Ungariei”, si-a exprimat multumirea prim-ministrul care a organizat acest referendum ca o provocare la adresa guvernarii Uniunii Europene, in numele suveranitatii natiunilor.

Uniunea Europeana „nu va putea impune Ungariei vointa sa”, a avertizat el.

Viktor Orban intentioneaza sa dea forta de lege votului alegatorilor propunand „o schimbare constitutionala pentru a reflecta vointa poporului”, potrivit declaratiilor pe care le-a facut duminica seara.

„Vrea sa continue lupta”, dar, „pe scena internationala, este o infrangere”, a declarat analistul Bulcsu Hunyadi, din cadrul institutului Political Capital, in opinia caruia „pozitia lui Orban la masa negocierilor este slabita”.

Sustinuta de discursul unui guvern care asimileaza imigratia cu o amenintare culturala, cu violentele, terorismul, Budapesta nu a propus pana in prezent niciun plan de primire a refugiatilor relocalizati.

Ungaria dorea, prin acest referendum, sa se elibereze de orice obligatie de a contribui la efortul european. Tara urma sa primeasca cel putin 1.294 de migranti in virtutea planului european de relocare a 160.000 de persoane, adoptat acum un an pentru a usura povara tarilor de intrare a migrantilor in Europa, Grecia si Italia.

In repetate randuri, responsabilii europeni au avertizat ca aceasta solidaritate nu se negociaza. Ei dispun insa de putine mijloace pentru a forta Budapesta sa isi indeplineasca angajamentele, in timp ce planul de relocalizare este contestat de alte state membre si pus in aplicare cu mare greutate.

Duminica, intr-un interviu acordat saptamanalului Welt am Sonntag, ministrul austriac de externe, Sebastian Kurz, a criticat la randul sau principiul cotelor, apreciindu-l ca „irealist” si periculos pentru coeziunea Uniunii Europene.

Arogandu-si statura de lider al unei Europe populiste si anti-imigratie care are vant favorabil la urne, din Franta pana in Austria, Viktor Orban s-a declarat sambata „mandru” ca ungurii sunt „primii” din Europa care se pronunta in legatura cu primirea refugiatilor pentru a lupta impotriva deciziilor „elitei de la Bruxelles”

Alegatorii au fost chemati sa raspunda la intrebarea: „Vreti ca Uniunea Europeana sa decreteze o relocalizare obligatorie de cetateni non-ungari in Ungaria, fara aprobarea parlamentului ungar?’.

Opozitia si ONG-urile de aparare a drepturilor omului au chemat la boicot sau vot nul, denuntand o „campanie de frica” intr-o tara care a vazut tranzitand 400.000 de migranti in timpul crizei din anul 2015 si a instalat garduri de sarma la frontierele cu Serbia si Croatia.

In opinia analistului Bulcsu Hunyadi, chiar alegatorii partidului Fidesz, condus de prim-ministru, s-au abtinut fara indoiala „din cauza acestei campanii prea polarizate”.

La Budaors, localitate situata la 15 kilometri de capitala, Marci, un agricultor in varsta de 40 de ani, a explicat astfel refuzul sau de a lua parte la vot pentru a nu fi „un pion pe tabla de sah a lui Orban”.

Aflat la putere din 2010, va putea Viktor Orban sa puna in continuare in centrul politicii sale respingerea migrantilor, cum este cazul de peste un an? Rezultatul referendumului ridica semne de intrebare, potrivit analistilor.

Liderul partidului de extrema dreapta Jobbik, Gabor Vona, singurul adversar veritabil al partidului condus de Viktor Orban in perspectiva legislativelor din 2018, a cerut, dupa anuntarea rezultatelor, demisia premierului conservator.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: