Presshub: Cum faci apărarea de drone ieftine mai eficientă? Ucraina și Polonia își unesc forțele

Presshub Cum faci apărarea de drone ieftine mai eficientă Ucraina și Polonia își unesc forțele
Ucraina a propus să sprijine Polonia în dezvoltarea capacităților de război electronic și a dronelor de interceptare, după incursiunile repetate ale dronelor rusești în spațiul aerian polonez.

Kievul are deja experiență în neutralizarea dronelor folosind echipamente mult mai ieftine, în timp ce sistemele de apărare aeriană și avioanele de vânătoare sunt rezervate pentru rachete, notează Kyiv Independent.

Ministerul polonez al Apărării a anunțat pe 12 septembrie că specialiști ucraineni și polonezi vor desfășura exerciții comune pe teritoriul Poloniei pentru a testa sisteme anti-dronă și echipamente de bruiaj. În prezent, au loc discuții tehnice pentru extinderea cooperării bilaterale în acest domeniu.

„Atacul lui (Vladimir) Putin a avut și un alt efect: opinia publică din Polonia cere acum, pe bună dreptate, o colaborare mai strânsă cu Ucraina, pentru că voi aveți cea mai recentă experiență și cele mai moderne arme împotriva dronelor rusești”, a declarat ministrul polonez de externe Radosław Sikorski, într-un interviu pentru Kyiv Independent la conferința Yalta European Strategy (YES) de la Kiev.

„Da, (Putin) a accelerat cooperarea polono-ucraineană în producția de armament. Cred că Rusia a pierdut această confruntare”, a adăugat Sikorski. Cum tot preșdintele rus, prin decizia de a lansa atacul la scară largă împotriva Ucrainei în 2022, a „dus” două țări traditional neutre în Alianței Nord-Atlantic: Suedia și Finlanda.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat pe 11 septembrie, la Kiev, că Polonia și Ucraina vor coopera pentru instruirea militarilor, precizând că sistemele Patriot „nu sunt suficiente pentru a opri dronele Shahed” și că soluțiile ieftine și integrate dezvoltate de Kiev sunt mai eficiente

În timp ce Varșovia se bazează încă pe avioane de vânătoare pentru a neutraliza drone ieftine, experți precum Marek Budzisz consideră că „Polonia a dormit trei ani” în care Ucraina și-a dezvoltat sisteme anti-dronă low-cost și eficiente. Situație care se repetă în toate țările din flancul estic NATO, inclusive România.

Imediat după incursiunea masivă a dronelor rusești în spațiul aerian polonez, guvernul de la Varșovia a invocate articolul 4 din tratatul NATO, cel prin care se cer consultări rapide. Următoarea escaladare ar fi articolul 5, care precizează că un atac asupra unui stat membru este un atac impotriva întregii Alianțe. Ce condiții ar trebui îndeplinte ca o incursiune de drone rusești să declanșeze articolul 5?

Ministrul polonez de externe Radosław Sikorski a avertizat că un eventual atac asupra aeroportului din Rzeszów – principalul hub logistic pentru sprijinul militar occidental acordat Ucrainei – sau moartea unor civili ar putea declanșa Articolul 5 al NATO. „Rusia se apropie periculos de acest prag”, a spus Sikorski, invocând speculațiile din presă privind traiectoria unor drone rusești către aeroport.

Citește mai mult pe presshub.ro.

Comments are closed.

Citește mai departe

Companiile de tehnologie își ating limitele financiare pe măsură ce extind centre de date gigantice bazate pe inteligență artificială. Pentru a satisface cererea enormă de cipuri de înaltă performanță, giganții din industrie apelează din ce în ce mai mult la surse alternative de finanțare. Însă aceste împrumuturi de miliarde de dolari prezintă riscuri. Construcția globală […]
Un membru al Marinei Regale Britanice a apărut în instanță, acuzat de spionaj în favoarea Rusiei. Teddy Young (24) a fost acuzat că a obținut informații protejate care ar putea aduce beneficii unei puteri străine. El a fost arestat marți la domiciliul său din Bedfordshire, în urma unei anchete efectuate de Poliția Antiteroristă din Londra […]
Echipajul format din 4 membri de la bordul navei Dragon Freedom s-a prăbușit în ocean, în largul coastei Californiei. Un echipaj internațional format din patru astronauți s-a întors joi pe Pământ, în urma unei ample misiuni la bordul Stației Spațiale Internaționale, relatează agenția turcă de presă Anadolu. Aterizare cu parașute Au finalizat o aterizare asistată […]
Costul multor articole de zi cu zi ar fi scăzut anul trecut și la începutul acestui an fără tarifele impuse de președintele Donald Trump, potrivit Rezervei Federale din New York. Costul a 67 de categorii de bunuri a fost cu 2,9 puncte procentuale mai mare începând cu februarie, din cauza tarifelor vamale, potrivit unui studiu […]
Foamea care apare seara târziu îi poate pune pe mulți oameni în fața unei alegeri dificile. Să mănânce ceva înainte de culcare sau să ignore senzația de foame pentru a nu afecta greutatea și calitatea somnului. Din punct de vedere nutrițional, răspunsul nu este același pentru toată lumea. Ce înseamnă o gustare potrivită înainte de […]