Presshub: ÎCCJ rescrie istoria dosarului ICA: Savonea o transformă pe Camelia Bogdan din judecător în acuzat

Adaugă ca sursă preferată pe Google

De-a lungul raționamentului întins pe 55 de pagini, un judecător de Cameră preliminară de la ÎCCJ, adică șefa instanței supreme Lia Savonea, a jucat trei roluri: avocat, procuror și judecător.

Printr-o adevărată demonstrație de forță, un potențial abuz al unui judecător a fost „corectat” cu un abuz și mai mare din partea altui judecător. Petenții din dosarul 2655/1/2023 al ÎCCJ au cerut un singur lucru: schimbarea temeiului clasării dispusă de procuror, în sensul de a se reține ca unic temei al clasării intervenirea prescripției răspunderii penale, nu și faptul că „fapta nu există”. Lucru pe care Savonea l-a făcut.

UE și India pregătesc un acord comercial uriaș. Piață de două miliarde de oameni și taxe vamale reduse masiv

Caz fără precedent în Italia: 10 medici, anchetați după moartea unei paciente cu cancer în fază terminală

Astfel, judecătoarea a constatat „că premisa soluției de clasare (data de Parchetul General n. red.) este una profund greșită, întrucât autoritatea de lucru judecat și opozabilitatea față de stat și societate a hotărârilor definitive nu este echivalentul sustragerii magistraților care le pronunță de la vreo formă de răspundere, de orice fel, inclusiv penală, atunci când săvârșesc fapte ilicite în exercitarea atribuțiilor judiciare. Altfel spus, autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive nu implică faptul că judecătorul este independent și față de lege”, susține Savonea.

În susținerea acestei teorii ea citează din Avizul nr. 3 a Consiliului Consultativ al judecătorilor europeni care arată că „judecătorii care în exerciţiul funcțiunii comit fapte care ar fi considerate infracţiuni în orice circumstanţe nu pot solicita imunitate faţă de procesul penal normal”.

Savonea mai arată că „independenţa judecătorului nu poate constitui un paravan pentru abateri grave de la lege” și că „independența magistratului nu este una nelimitată, limitele fiind trasate de cadrul legal ce trebuie aplicat cu bună credință, depășirea acestor limite plasând conduita magistratului în sfera ilicitului penal”.

Mai mult, „simpla pronunțare a unei hotărâri greșite nu este prin ea însăși un act abuziv, dacă nu se dovedește reaua-credință a judecătorului, care presupune că acesta a cunoscut caracterul vădit abuziv al acțiunilor sale, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane” și „independența judecătorului nu exclude responsabilitatea acestuia în exercitarea funcției pe care o deține.”

Invocarea Comisiei de la Veneția

Sceneta continuă și șefa instanței supreme susține cu fermitate că „independența judecătorului nu constituie și nu poate fi interpretată ca o putere discreționară a acestuia sau o piedică în calea angajării răspunderii sale în condițiile legii, indiferent că este vorba despre răspundere penală, civilă sau disciplinară”.

Ea mai citează din opiniile Comisiei de la Veneția, opinii ignorate până acum de majoritatea magistraților din România. În Opinia privind imunitatea judecătorilor, adoptată la 8-9 martie 2013, Comisia de la Veneția „a pledat în mod constant în favoarea unei imunități funcționale limitate a judecătorilor: «Magistrații (judecătorii, procurorii și anchetatorii) nu trebuie să beneficieze de imunitate generală […]. Potrivit standardelor generale, aceștia necesită în mod cert protecție împotriva acțiunilor civile care vizează activitățile efectuate cu bună-credință în exercitarea funcțiilor lor. Însă, ei nu trebuie să beneficieze de o imunitate generală în caz de urmărire penală pentru infracțiunile pentru care trebuie să răspundă în fața instanțelor”, mai scrie negru pe alb Savonea.

Citește mai mult pe presshub.ro.