Presshub: ÎCCJ rescrie istoria dosarului ICA: Savonea o transformă pe Camelia Bogdan din judecător în acuzat

Presshub ÎCCJ rescrie istoria dosarului ICA Savonea o transformă pe Camelia Bogdan din judecător în acuzat
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a motivat soluția dată într-un dosar care are ca obiect „plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată”. Plângerea a fost făcută de compania GRIVCO a lui Dan Voiculescu și alți trei foști condamnați în 2014 în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) și o vizează pe fosta judecătoare Camelia Bogdan, cea care i-a condamnat în urmă cu 11 ani.

De-a lungul raționamentului întins pe 55 de pagini, un judecător de Cameră preliminară de la ÎCCJ, adică șefa instanței supreme Lia Savonea, a jucat trei roluri: avocat, procuror și judecător.

Printr-o adevărată demonstrație de forță, un potențial abuz al unui judecător a fost „corectat” cu un abuz și mai mare din partea altui judecător. Petenții din dosarul 2655/1/2023 al ÎCCJ au cerut un singur lucru: schimbarea temeiului clasării dispusă de procuror, în sensul de a se reține ca unic temei al clasării intervenirea prescripției răspunderii penale, nu și faptul că „fapta nu există”. Lucru pe care Savonea l-a făcut.

Astfel, judecătoarea a constatat „că premisa soluției de clasare (data de Parchetul General n. red.) este una profund greșită, întrucât autoritatea de lucru judecat și opozabilitatea față de stat și societate a hotărârilor definitive nu este echivalentul sustragerii magistraților care le pronunță de la vreo formă de răspundere, de orice fel, inclusiv penală, atunci când săvârșesc fapte ilicite în exercitarea atribuțiilor judiciare. Altfel spus, autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive nu implică faptul că judecătorul este independent și față de lege”, susține Savonea.

În susținerea acestei teorii ea citează din Avizul nr. 3 a Consiliului Consultativ al judecătorilor europeni care arată că „judecătorii care în exerciţiul funcțiunii comit fapte care ar fi considerate infracţiuni în orice circumstanţe nu pot solicita imunitate faţă de procesul penal normal”.

Savonea mai arată că „independenţa judecătorului nu poate constitui un paravan pentru abateri grave de la lege” și că „independența magistratului nu este una nelimitată, limitele fiind trasate de cadrul legal ce trebuie aplicat cu bună credință, depășirea acestor limite plasând conduita magistratului în sfera ilicitului penal”.

Mai mult, „simpla pronunțare a unei hotărâri greșite nu este prin ea însăși un act abuziv, dacă nu se dovedește reaua-credință a judecătorului, care presupune că acesta a cunoscut caracterul vădit abuziv al acțiunilor sale, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane” și „independența judecătorului nu exclude responsabilitatea acestuia în exercitarea funcției pe care o deține.”

Invocarea Comisiei de la Veneția

Sceneta continuă și șefa instanței supreme susține cu fermitate că „independența judecătorului nu constituie și nu poate fi interpretată ca o putere discreționară a acestuia sau o piedică în calea angajării răspunderii sale în condițiile legii, indiferent că este vorba despre răspundere penală, civilă sau disciplinară”.

Ea mai citează din opiniile Comisiei de la Veneția, opinii ignorate până acum de majoritatea magistraților din România. În Opinia privind imunitatea judecătorilor, adoptată la 8-9 martie 2013, Comisia de la Veneția „a pledat în mod constant în favoarea unei imunități funcționale limitate a judecătorilor: «Magistrații (judecătorii, procurorii și anchetatorii) nu trebuie să beneficieze de imunitate generală […]. Potrivit standardelor generale, aceștia necesită în mod cert protecție împotriva acțiunilor civile care vizează activitățile efectuate cu bună-credință în exercitarea funcțiilor lor. Însă, ei nu trebuie să beneficieze de o imunitate generală în caz de urmărire penală pentru infracțiunile pentru care trebuie să răspundă în fața instanțelor”, mai scrie negru pe alb Savonea.

Citește mai mult pe presshub.ro.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Europa nu își mai poate permite să aștepte până în 2030 pentru a ajunge la nivelul de pregătire militară dorit, avertizează Kaja Kallas, șefa diplomației Uniunii Europene. În opinia sa, amenințările de securitate se intensifică, iar statele membre trebuie să acționeze mult mai rapid. Declarațiile vin într-un moment în care UE încearcă să-și consolideze capacitățile […]
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a lansat vineri un nou atac la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, despre care a afirmat că este „agitat” și că ar dori să plece cât mai repede de la Palatul Victoria. Liderul social-democrat a susținut, fără să prezinte dovezi, că popularitatea lui Bolojan ar fi fost amplificată în primăvară cu […]
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că participanții la controversatul zbor privat spre Mykonos nu au discutat despre decizii pe care Curtea Constituțională urma să le ia în zilele imediat următoare, făcând aluzie la scandalul provocat de întâlnirea dintre Bolojan și Simina Tănăsescu.  Bolojan și Tănăsescu nu au participat la zborul spre Mykonos, numele lor fiind […]
Donald Trump susține că nu regretă decizia de a intra în război cu Iranul, chiar dacă prelungirea conflictului provoacă probleme economice și politice în Statele Unite. Președintele american afirmă că, pus din nou în aceeași situație, ar lua aceeași decizie, obiectivul invocat fiind împiedicarea Iranului de a obține arma nucleară. „Nu cred în cuvântul «regret»” […]
Miercuri, 9 septembrie 2026, un tragic accident rutier a avut loc în județul Iași, pe raza comunei Lețcani. Un bărbat în vârstă de 45 de ani și-a pierdut viața după ce a intrat pe contrasens și s-a izbit cu mașina de un camion. Acum, la două zile după producerea accidentului, ies la iveală tot mai […]