Presshub: Lecția de anti-amnezie: anatomia unei justiții capturate de dictaturi. Cum ni se bagă comunismul sub piele – nostalgie, marketing și tehno-propagandă

Ne aflăm într-un local cu decor sovietic în centrul istoric al Clujului, foarte aproape de Muzeul de Istorie a Transilvaniei. E mijlocul zilei și localul e plin de tineri. De pe pereți un Lenin imens se uită eroic spre viitor, slogane și îndemnuri la luptă, Trăiască puterea sovietică, Stalin și puterea rusă veghează, de sub chipiu. Aud voci în capul meu, dar ele sună rusește – scrie deasupra unei intrări.

Mă întâlnesc cu profesorul de istorie contemporană Virgiliu Țârău, fost membru în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ( CNSAS) și timp de 11 ani, vicepreședinte al Colegiului. Profesorul Țârău este unul dintre lectorii Școlii de Vară de la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, de la Sighetul Marmației.

Este o zi luminoasă, de iarnă, 5 februarie, ziua în care cu 73 de ani în urmă, între zidurile reci ale închisorii comuniste de la Sighetu Marmației murea liderul țărănist, Iuliu Maniu.

Iranul pune noi condiții pentru armistițiu. Teheranul neagă că a atacat Arabia Saudită

BREAKING Unanimitate la CSM pentru propunerea privind șefia DNA. Noi amânari în cazurile lui Florența și Voineag

Începem să discutăm despre tentația de a reinterpreta trecutul într-o notă hipsterească, iar profesorul s-a așezat sub o pictură care-l înfățișează pe un tânăr erou ridicând ciocanul în aer și cu o seceră la picioare, înaintează curajos spre tabloul cu Stalin.

Discuția se mută dinspre estetică spre mecanisme: cum ajunge justiția să capituleze în fața regimurilor autoritare și cum poate legea să fie folosită nu ca protecție, ci ca instrument de pedepsire. Profesorul explică și moștenirea lăsată în 1989: o justiție ieșită dintr-un sistem de „legalitate” ideologică, reflexe instituționale greu de dezvățat, și o societate în care memoria se pierde ușor – mai ales când trecutul e reambalat ca „nostalgie” și amplificat de o nouă tehno-propagandă (imagini, algoritmi, consum cultural).

PressHUB: Domnule profesor, vă mulțumesc că ați acceptat să discutăm despre justiție și despre cum poate ajunge ea armă în mâna unor regimuri autocrate. Este ziua în care a murit Iuliu Maniu în temnița comunistă de la Sighet. Dar, nu pot să nu vă întreb, cum vă simțiți în acest decor? Cum credeți că îl percep tinerii? Ca pe niște glume, un fel de flit dat istoriei, sau care o fac mai amuzantă și mai acceptabilă?

Virgiliu Țârău: Cred că sunt lucruri mai bune și mai elegante de făcut decât să privilegiem amintirea unui timp și a unei lumi care, din nefericire, a lăsat atât de multe traume și durere în spate încât a o trata hipsterește, nu mi se pare cea mai bună formă. Trec adesea pe aici spre Muzeu și nu am vrut să intru niciodată, deși studenții mi-au zis că ei se duc și se întâlnesc aici și că le place, m-au invitat dar eu i-am refuzat de fiecare dată.

Pe de altă parte, ziua de 5 februarie e foarte potrivită să purtăm această discuție nemaipomenită pentru că, vedeți, Iuliu Maniu e un personaj care nu a făcut niciodată un secret din faptul că a urât dictatura și dictatorii, a fost un luptător pentru drepturi și pentru libertăți, pentru dialog și cred că lumea sovietelor este complet distinctă, diametral opusă a lumii pe care el a visat-o vreodată în termeni politici.

Dincolo de simbolistica faptului că ne comemorăm eroii uneori, alteori ne amintim de ei, asemenea întâlniri pot să genereze învățăminte, dar există o condiție. Să existe conținut, cunoaștere, că dacă nu există conținut și cunoaștere nu se întâmplă nimic. Iar lumea în care noi trăim astăzi e o lume tot mai mult de forme, de inputuri, cum spune tânăra generație și mult mai puțin de conținut. Și asta e una dintre marile noastre probleme, de fapt, că trăim într-o lume care provoacă amnezii și, provocând amnezii, generează nostalgii și, generând nostalgii, o fac într-o modalitate selectivă și nedreaptă cu victimele acelei perioade groaznice pentru generațiile trecute.

Și cred că ăsta e lucrul cel mai urât dintre toate, pentru că, să ne gândim, Iuliu Maniu era un om la senectute atunci când a murit. Atunci când a fost arestat era un septuagenar. L-au arestat considerându-l – hai să spunem – personificarea opoziției ideologice.

L-au arestat și a murit, de fapt, în urma unui proces înscenat, cum că o parte dintre apropiații lui au vrut să fugă din țară și să facă un complot împotriva viitoarei Republici Populare, pentru că încă era monarhie la data respectivă. A murit la începutul anilor 50, în anul 1953. Și a lăsat în urmă un gol imens, un gol care a fost umplut, din păcate, doar de o literatură produsă într-un univers.

Și care și astăzi, din nefericire, mai lasă zgură în felul în care noi ne amintim acele vremuri.

Citește mai mult pe presshub.ro.