Presshub: Mona Vulpoiu, creatoare de bijuterii de autor: „Arta începe în momentul în care ceva reușește să te atingă dincolo de estetică. Să te oprească pentru o clipă și să te facă să simți”

Adaugă ca sursă preferată pe Google

Artista povesteşte că debutul nu a fost deloc uşor şi că, de fapt, de-a lungul a două decenii în această industrie creativă nu s-a bucurat niciodată de privilegii, de ajutorul investitorilor sau de vreo oportunitate venită de niciunde. Dacă rezumă într-un cuvânt ce a însemnat parcursul său în lumea bijuteriilor de artă, alege „munca”. Am vorbit, în acest interviu, despre sursele de inspiraţie ale Monei Vulpoiu, despre cum a schimbat-o maternitatea ca artistă, despre colecţiile sale inspirate din titluri mari ale literaturii universale – „Micul Prinţ”, „Alice în Ţara Minunilor” -, dar şi despre faptul că, în opinia sa, în România, antreprenorii sunt nevoiţi să depună un efort uriaș pentru a naviga prin proceduri administrative, în loc să-și poată concentra energia asupra creaţiei propriu-zise. „Mi-aș dori mai multă claritate, reglementări adaptate acestui domeniu și un mediu care să încurajeze, nu să îngreuneze, inițiativa antreprenorială”, spune artista care semnează bijuterii de autor.

Ada CODĂU: Eraţi studentă la Arhitectură, atunci când aţi creat primele bijuterii. De ce aţi făcut trecerea, pe termen lung, de la Arhitectură la bijuteria de artă? V-a atras mai mult zona aceasta?

Pentagonul îndeamnă companiile de apărare să își intensifice producția de arme. Îngrijorări legate de epuizarea stocurilor

Israelul respinge planul american pentru Gaza, acceptat de Hamas

Mona VULPOIU: Eram în anul I sau II de facultate, atunci când am început să creez diferite obiecte, mai ales din ceramică. La momentul acela, nu mi-am imaginat că voi ajunge să fac asta pe termen lung, cu toate că în adâncul inimii îmi doream asta. Eram foarte prinsă de ideea de arhitectură și îmi vedeam viitorul în această direcție. Pe măsură ce anii au trecut, am început însă să înțeleg că ceea ce mă atrăgea cu adevărat era procesul de a crea obiecte care poartă emoție și sens. Într-un fel, cred că am știut asta mult mai devreme, doar că mi-a fost teamă să recunosc.

Îmi amintesc și acum prima mea excursie „de adult”, la București. Aveam 18 ani și m-am oprit în fața vitrinei unui magazin de bijuterie de autor. M-am uitat la acele piese și mi-am spus: „Eu asta vreau să fac în viața mea”. Doar că, la momentul respectiv, mi se părea ceva aproape imposibil. Era un vis prea mare pentru realitatea pe care o cunoșteam atunci. Viața a avut însă propriul ei mod de a așeza lucrurile, iar astăzi mă bucur că am ajuns exact acolo unde mi-am dorit.

Privind în urmă, îmi dau seama că această înclinație exista de mult. În liceu îmi doream să devin stomatolog, mai ales pentru că eram fascinată de instrumentele de lucru și de precizia lor. Iar și mai devreme, când eram copil, furam ațe de la bunica mea ca să fac brățări pentru toată tabăra de copii. Cred că dorința de a construi ceva cu mâinile mele a fost mereu acolo, doar că a luat forme diferite până și-a găsit locul firesc în bijuteria de artă.

Citește mai mult pe presshub.ro.