Presshub: „Norul” digital și suveranitatea digitală a Uniunii Europene

Cine controlează, de fapt, datele tale medicale, documentele administrației publice sau sistemele digitale ale orașului în care trăiești? De cele mai multe ori, răspunsul nu este „statul”, nici măcar „Europa”, ci câteva companii globale de tehnologie. Pe fondul crizelor geopolitice și al atacurilor cibernetice tot mai frecvente, această dependență ridică o întrebare incomodă: cât de pregătită este Uniunea Europeană pentru o criză digitală majoră?

Imaginează-ți o dimineață obișnuită. Ajungi la supermarket, dar POS-ul nu mai funcționează. Încerci să trimiți un email de serviciu, însă serverul este inaccesibil. În același timp, într-un spital din apropiere, sistemul informatic cade, iar personalul medical revine la hârtii și telefoane. Nu este un scenariu science-fiction, ci un risc real într-o Europă care se bazează masiv pe infrastructura digitală a unor companii din afara continentului. O simplă întrerupere, tehnică sau politică, poate afecta milioane de oameni.

Suveranitatea digitală nu este un concept abstract. În termeni simpli, suveranitatea înseamnă capacitatea unui stat sau a unei uniuni de state de a controla infrastructura digitală esențială: unde sunt stocate datele, cine le administrează, ce legi se aplică și ce se întâmplă atunci când apare o criză.

Analiza serviciilor secrete ale SUA după aproape două săptămâni de atacuri contra Iranului. Concluziile nu sunt optimiste

CTP: ”Stăpânul lui Simion e Putin. Cei de la AUR sunt agenții ‘pacifiști’ ai Rusiei, ca în anii `80”

Uniunea Europeană nu are o lege unică dedicată acestei probleme. În schimb, ideea de suveranitate digitală este fragmentată în mai multe domenii: securitate cibernetică, protecția datelor, reglementarea marilor platforme online și regulile de achiziții publice, fiecare controlată printr-o serie de reglementări. Rezultatul este un cadru legislativ complex, dar incoerent, care recunoaște problema dependenței digitale fără a o corecta în mod real.

Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) este un exemplu relevant. El stabilește reguli stricte despre cum pot fi folosite datele personale, dar nu spune nimic despre cine controlează serverele pe care aceste date sunt stocate sau despre ce se întâmplă dacă accesul la ele este blocat.

Unul dintre cele mai importante instrumente europene în acest domeniu este Regulamentul 2019/881, cunoscut sub numele de Cybersecurity Act. Acesta întărește rolul Agenției Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA) și creează sisteme europene de certificare pentru produse și servicii digitale.

Ideea din spatele legii este relativ simplă. Un serviciu certificat care ar trebui să respecte standarde minime de securitate. În cazul cloud-ului, serverele la distanță care găzduiesc aplicații, documente și emailuri, Regulamentul privind securitatea cibernetică a pus bazele unui sistem comun de certificare la nivel european.

Citește mai mult pe presshub.ro.