Cuvântul are o putere de netăgăduit. Cu ajutorul cuvântului scriem poezii și dăm sentințe. El, cuvântul, poate răni mai tare decât o armă letală. Cuvântul nu este vorbă-n vânt. Niciodată. Iar responsabilitatea cuvântului o avem toți.
Despre responsabilitatea cuvântului vorbim astăzi cu românca Andreea Groenendijk – Deveau, stabilită în Regatul Unit și care a fost primul român absolvent al masteratului în jurnalism financiar din cadrul prestigioasei City University din Londra. Andreea este, azi, antreprenor și activist, o voce puternică în societatea civilă britanică și românească.
Folosirea construcțiilor impersonale, adică a verbelor care nu au și un subiect care face acțiunea, înseamnă lipsa asumării răspunderii asupra faptei. De mici, copiii învață să spună că “jucăria s-a stricat” nu că “am stricat jucăria”. Mai apoi, ajung să spună “a avut loc o altercație” în loc de “ne-am bătut”. Principala problemă în acest tip de limbaj este atunci când există victime. Atunci când “o femeie a fost violată”, nu “un bărbat a violat o femeie” sau “un bărbat a fost înjunghiat”, nu “X a înjunghiat un bărbat”. Atunci când agresorul nu există.
La facultatea de jurnalism, printre primele lucruri pe care le înveți sunt cele cinci întrebări obligatorii la care trebuie să răspundă o știre. “Cine?”, „Ce?”, „Unde?”, „Când?” și „De ce?”. Dar prima este, întotdeauna, “Cine?” Adică cine a făcut acțiunea. Iar în cazul unei agresiuni, acțiunea a făcut-o agresorul. În niciun caz, victima.
Despre responsabilitatea limbajului este vorba în campania “Spune Lucrurilor pe Nume”, o campanie inițiată de Andreea Groenendijk – Deveau în Marea Britanie și în România.
PressHUB: Cum a apărut ideea campaniei “Spune Lucrurilor pe Nume”?
Andreea Groenendijk – Deveau: Ideea campaniei nu a apărut dintr-un moment singular; a fost un efect cumulativ. Ani de zile am citit titluri și comunicate despre violență – unele dintre ele despre fapte extrem de grave – și am observat același mecanism lingvistic repetat aproape reflex: „o femeie a fost agresată”, „o minoră a fost abuzată”, „a avut loc un incident”, „s-a produs o tragedie”. De fiecare dată lipsea ceva esențial: autorul faptei. Violența era prezentată ca un eveniment, nu ca o acțiune. Ca și cum s-ar fi întâmplat singură. Ca și cum nu ar fi existat o persoană care a ales să facă acel lucru.
La început pare o chestiune stilistică minoră. Dar când vezi acest tipar repetându-se constant, începi să îți dai seama că nu este doar stil. Este o structură narativă. Iar structura aceasta influențează modul în care publicul înțelege responsabilitatea.
Campania Spune Lucrurilor pe Nume a pornit de la o întrebare foarte simplă: dacă am schimba subiectul propoziției, ce s-ar schimba în percepție? Dacă în loc de „femeie agresată” am spune „bărbatul X a agresat o femeie”, cum s-ar modifica discuția?
Campania nu este despre a vâna greșeli. Este despre a aduce înapoi responsabilitatea în limbaj. Pentru că, înainte de a vorbi despre statistici, politici publice sau pedepse, trebuie să vorbim clar despre cine face ce.
Citește mai mult pe presshub.ro.