Prevedere in Codul Penal pentru protejarea detinatorilor de criptomonede. Proiectul de lege este in curs de adoptare in Parlament, hotii de criptomonede pot scapa nepedepsiti acum

politica

Deputatul USRPLUS Catalin Tenita anunta ca este aproape de adoptare in Parlament o lege care va asigura protectie celor care detin criptomonede. In acest moment nu exista prevederi in legislatia romaneasca privitoare la furtul criptomonedelor, astfel incat infractorii ar putea scapa nepedepsiti.

„Ma bucur sa va anunt ca pe fluxul legislativ de la Camera Deputatilor a intrat legea care va reglementa protectia pentru detinatorii de moneda virtuala (adica pentru criptomoneda).

Pana acum nu exista o reglementare clara care sa asigure de pilda ca ‘furtul’ de cryptomoneda prin mijloace electronice este pedepsit. Sigur, se putea recurge la invocarea altor infractiuni din domeniu cum ar fi accesul ilegal intr-un sistem informatic, insa sustragerea in sine nu era pedepsita.

Pe ordinea de zi de miercuri de la Comisia pentru Drepturile Omului avem avizul pentru Proiectul de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum si pentru dispunerea unor masuri de transpunere a Directivei (UE) 2019/713 a Parlamentului European si a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind combaterea fraudelor si a contrafacerii in legatura cu mijloacele de plata fara numerar si de inlocuire a Deciziei-cadru 2001/413/JAI a Consiliului.

Adica pentru transpunerea in legislatia interna, in Codul Penal, a Directivei Non-cash a UE, cea care reglementeaza domeniul combaterii fraudei si a infractiunilor inrudite cu privire la moneda electronica si virtuala.

In teorie, pana la finalul acestei sesiuni (final de iunie), ar trebui ca aceasta lege importanta nu doar pentru posesorii de criptomoneda, dar si pentru combaterea phishingului sa fie votata in plen si sa fie trimisa la Presedintie pentru promulgare”, a anuntat Tenita, luni seara.

Legea a fost propusa de Guvern si reprezinta implementarea Directivei Europeana nr. 713/2019 ce vizeaza combaterea fraudelor si contrafacerii in privinta mijloacelor de plata fara numerar.

Proiectul de lege prevede ca monedele virtuale „o reprezentare digitala a valorii care nu este emisa sau garantata de o banca centrala sau de o autoritate publica, nu este in mod obligatoriu legata de o moneda instituita legal si nu detine statutul legal de moneda sau de bani, dar este acceptata de catre persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb si poate fi transferata, stocata si tranzactionata electronic”.

Faptele infractionale cu criptomonede pe care autoritatile vor sa le pedepseasca:

  • detinerea in vederea utilizarii frauduloase a unui instrument de plata fara numerar obtinut prin furt, furt calificat, talharie, talharie calificata, piraterie, abuz de incredere, abuz de incredere prin fraudarea creditorilor, delapidare;
  • transferul, importul, exportul, vanzarea, transportul, distribuirea sau punerea la dispozitie in vederea utilizarii frauduloase a unui instrument de plata fara numerar obtinut prin infractiunile mentionate anterior;
  • fabricarea, producerea, primirea, detinerea, transmiterea sau punerea la dispozitie a unui dispozitiv, instrument, date informatice, echipamente, inclusiv hardware sau software, ori a oricaror alte mijloace, cu scopul de a servi la insusirea unui instrument de plata fara numerar prin savarsirea infractiunilor mai sus mentionate;
  • dobandirea pentru sine sau pentru altul, inclusiv prin importul, exportul, vanzarea, transportul sau distributia unui dispozitiv, instrument, date informatice, echipamente, inclusiv hardware ori software, sau a oricaror alte mijloace cu scopul de a servi la insusirea unui instrument de plata fara numerar prin savarsirea infractiunilor mentionate anterior.
Urmareste-ne si pe:

Comentarii: