Până la ora 18:00 au votat, duminică, în alegerile locale parţiale organizate în judeţul Buzău pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean 77.174 de alegători, reprezentând 21,29 % din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Pe listele permanente sunt înscrişi 362.124 de alegători în judeţul Buzău.
În municipiul Buzău au votat 19.941 de alegători, reprezentând 19,79% din cei înscrişi pe listele electorale.
Până la ora 18:00, au votat, duminică, la alegerile pentru funcţia de primar al Capitalei, 491.905 de alegători, reprezentând 27,27% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Dintre aceştia, 480.202 au votat pe liste permanente şi complementare, 9.685 pe liste suplimentare şi 2.018 cu urna mobilă.
Prezenţa la urne pe sectoare este următoarea:
Sector 1 – 30,16%;
Sector 2 – 27,69%;
Sector 3 – 22,75%;
Sector 4 – 29,50%;
Sector 5 – 24,86%;
Sector 6 – 31,03%.
Pe listele permanente şi complementare sunt înscrişi 1.803.728 de alegători în Bucureşti.
La precedentele alegeri locale, din 9 iunie 2024, prezenţa în Bucureşti la ora 18:00 a fost de 29,40%.