Prietenul lui Dragnea. Inculpat pentru coruptie, Benjamin Netanyahu cere imunitate din partea Parlamentului

externe

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, inculpat pentru coruptie intr-o serie de dosare si candidat pentru alegerile legislative din luna martie, a declarat miercuri ca doreste sa adreseze oficial o cerere de imunitate parlamentului israelian, potrivit AFP si DPA, citate de Agerpres.

„Am intentia sa adresez o cerere presedintelui Knessetului”, parlamentul israelian, a declarat miercuri Netanyahu intr-o conferinta de presa la Ierusalim. Aceasta, „conform legii”, a adaugat el,”cu scopul de a continua sa va servesc pentru viitorul Israelului”.

La 21 noiembrie, procurorul general Avichai Mandelblit a anuntat inculparea lui Netanyahu pentru „coruptie”, „fraude” si „abuz de incredere” in trei dosare diferite. Procurorul Mandelblit i-a dat premierului termen pana la 2 ianuarie pentru a prezenta o cerere de imunitate in aceste dosare.

Legea israeliana stipuleaza ca orice ministru care este urmarit penal trebuie sa demisioneze, dar ea nu se aplica premierului. Daca poate ramane in functie, Benjamin Netanyahu nu se bucura totusi de nicio imunitate in fata justitiei, de unde si decizia sa de a o cere Knessetului.

Aceasta cerere trebuie in primul rand sa fie evaluata de o comisie parlamentara, dar cum parlamentul a fost dizolvat in vederea alegerilor legislative din 2 martie, al treilea scrutin in mai putin de un an in Israel, cererea lui Netanyahu va trebui sa astepte rezultatul urmatorului scrutin pentru a fi examinata.

In decembrie, Benjamin Netanyahu anuntase ca-si paraseste atributiile de ministru – al Agriculturii, al Diasporei si al Sanatatii – pe care le cumula impreuna cu functia de premier, dar ramane sef al guvernului.

Duminica, el l-a numit pe ultraortodoxul Yaakov Litzman in postul de ministrul al sanatatii.

Juristii au cerut de altfel Curtii Supreme sa stabileasca dreptul lui Netanyahu de a primi din partea presedintelui israelian Reuven Rivlin mandatul de a forma un guvern, in pofida acuzatiilor care il vizeaza.

Un complet de trei judecatori al Curtii Supreme a inceput marti sa studieze aceasta problema, indicand ca decizia lor va fi luata la o data ulterioara pe care nu au precizat-o.

„Nu-mi imaginez niciun moment ca Curtea Suprema sa poata cadea in aceasta capcana. Intr-o democratie, doar poporul decide cine poate sa-l conduca si nimeni altcineva”, a declarat premierul marti pe contul sau Twitter.

In pofida problemelor sale cu justitia, Netanyahu, in varsta de 70 de ani, a castigat saptamana trecuta alegerile primare pentru conducerea partidului sau, Likud, cu peste 72% de voturi in primul tur al scrutinului.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: