Prigojin spune ca factiuni din cadrul Kremlinului distrug statul rus

externe

Evgheni Prigojin, accident aviatic, moarte, prezis, interviu, avionul, dezintegra in aer, analize genetice

Liderul mercenarilor rusi, Evgheni Prigojin, a declarat, sambata, ca factiuni din cadrul Kremlinului distrug statul incercand sa semene discordie intre el si luptatorii ceceni, transmite Reuters.

Aceste conflicte au fost deocamdata solutionate, dar luptele interioare de la Kremlin au deschis o Cutie a Pandorei, a spus el.

Prigojin, in varsta de 62 de ani, care a fondat grupul de mercenari Wagner si este membru al cercului mai larg al presedintelui Vladimir Putin, a castigat o notorietate larga in timpul razboiului de 15 luni din Ucraina.

Trupele sale au condus batalii in orasul Bahmut si in alte parti, dar el a avut conflicte si cu armata rusa pentru tactici, sprijin logistic si alte probleme.

Prigojin a spus ca o disputa intre el si fortele cecene, care lupta, de asemenea, alaturi de armata rusa in Ucraina, a fost rezolvata. Dar el a dat vina pentru discordie pe factiunile neidentificate din Kremlin – pe care le numeste „turnuri ale Kremlinului”.

Uneltirile lor au scapat atat de mult de sub control, incat Putin a fost fortat sa-i mustre la o reuniune a Consiliului de Securitate, a spus el.

„Cutia Pandorei este deja deschisa – nu suntem noi cei care am deschis-o”, a spus Prigojin intr-un mesaj postat de serviciul sau de presa. „Un turn al Kremlinului a decis sa joace jocuri periculoase. Jocurile periculoase au devenit obisnuite in turnurile Kremlinului… pur si simplu distrug statul rus”.

El nu a identificat factiunea, dar a spus ca aceasta si-a continuat incercarile de a semana discordie. Kremlinul nu a comentat declaratiile sale.

Putin a organizat, vineri, o sedinta a Consiliului de Securitate despre ceea ce a spus ca sunt relatii „interetnice” in interiorul tarii.

Prigojin a spus ca remarcile cecene facute despre el au fost precum cele de la inceputul anilor 1990, cand conflictele au cuprins orasele rusesti dupa prabusirea Uniunii Sovietice. „In mod clar, declaratiile facute au fost destul de provocatoare, menite sa ma raneasca si sa ma sperie”, a spus Prigojin.

Prigojin a mai spus ca orice batalie intre fortele speciale Akhmat ale liderului cecen Ramzan Kadirov si Wagner va duce la varsare de sange serioasa, dar nu exista nicio indoiala cine va castiga.

El si-a exprimat din nou furia fata de starea actuala a razboiului si culpabilitatea ministrului apararii, Serghei Soigu, si a sefului Statului Major General Valeri Gerasimov. „Ministerul Apararii nu este in stare sa faca nimic, deoarece de facto nu exista – este in haos”, a spus Prigozhin.

Ministerul Apararii nu a raspuns unei solicitari de comentarii. Nici Soigu, nici Gerasimov au comentat in public declaratiile lui Prigojin.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: