Prima casatorie intre persoane de acelasi sex din Grecia s-a desfasurat sub protectia politiei, dupa ce ambii miri au primit amenintari

externe

casatorie gay, Grecia, protectia politiei, amenintari, miri

Prima casatorie intre persoane de acelasi sex a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute in Grecia, sub protectia politiei care a semnalat luni amenintari primite de cuplu, relateaza cotidianul Neos Kosmos

„Casatoria noastra, care a avut loc in prezenta celor trei copii ai nostri, s-a desfasurat fara teama sau stres, asa cum ar trebui sa fie”, au scris tinerii casatoriti intr-o scrisoare publicata de politie pe reteaua X.

Cuplul, care a spus ca a primit „amenintari la adresa sigurantei” sale, a multumit fortelor de ordine pentru ajutorul acordat „in timpul si dupa ceremonie”, potrivit comunicatului politiei.

Pe 16 februarie, Grecia a adoptat o lege care autorizeaza casatoria gay si adoptia de copii de catre cuplurile de acelasi sex.

Aproximativ 4.000 de oponenti ai legii, condusi in special de Niki, partidul de extrema dreapta apropiat Rusiei, au manifestat in fata Parlamentului, purtand icoane ale Maicii Domnului si cruci.

Aceasta tara mediteraneana, unde influenta Biserica Ortodoxa s-a opus feroce reformei, a devenit astfel al 37-lea stat din lume, al 17-lea din Uniunea Europeana si prima tara crestina ortodoxa care legalizeaza adoptia pentru parintii de acelasi sex, noteaza AFP.

Liderul partidului de stanga Syriza, principala forta de opozitie din parlament, Stefanos Kasselakis, a anuntat ca el se va casatori cu partenerul sau american, Tyler McBeth, in Grecia in aceasta vara.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: