Prima ruptura. PNL Giurgiu ataca dur PSD-ul: „PSD nu a putut, nu poate si nu va putea fi un partener de incredere pentru Partidul National Liberal nici la nivel local si nici la nivel national”

politica

PNL Giurgiu, condus de europarlamentarul Dan Motreanu, a dat publictatii, luni, un comunicat de presa foarte dur la adresa PSD dupa ce un primar PNL a anuntat ca doreste sa revina la PSD. „PSD nu a putut, nu poate si nu va putea fi un partener de incredere pentru Partidul National Liberal nici la nivel local si nici la nivel national”, arata PNL Giurgiu.

„Partidul National Liberal Giurgiu a luat act de recenta conferinta de presa de la sediul PSD Giurgiu la care a participat si primarul inca liberal al comunei Comana.

Nu a fost o surpriza majora pentru noi, PNL Giurgiu.

Inca din primele luni ale mandatului sau, domnul primar al comunei Comana a avut o atitudine ‘alunecoasa’, manifestandu-si pe retelele de socializare afinitatile personale fata de ‘prietenii din PSD’ si, nu o singura data, reprezentantii sai, votand chiar impotriva administratiei judetene liberale, o atitudine care a fost sustinuta si de actiunile reprezentantului acestei comune in Consiliul Judetean Giurgiu, din postura de consilier Judetean, poate nu intamplator chiar fiul domnului primar, care a si renuntat la aceasta calitate tocmai din aceste motive.

De-a lungul ultimului an administratia judeteana a facut eforturi spre a-i satisface domnului primar solicitarile LEGALE ignorandu-i solicitarile care depaseau relatia legala de ordin administrativ!

Partidul National Liberal nu a dorit si nu doreste sa ‘lege de glie’ niciun ales local. Intelegem ca nemultumirile domnului primar, chiar daca nejustificate, il plaseaza pe acesta intr-o pozitie din care reconcilierea pare a fi greu de atins prin urmare consideram normal si democratic ca domnul primar sa-si depuna mandatul de primar fapt ce i-ar permite sa candideze din partea oricarei alte formatiuni politice pe care constiinta sau interesele personale ii dicteaza sa o reprezinte.

Cu atat mai indicat ar fi ca domnul primar al comunei Comana sa-si depuna mandatul avand in vedere ca in curand la nivelul judetului Giurgiu vom avea alegeri locale partiale in minim doua comune ale caror primari ai PSD isi vor pierde mandatele din cauza unor flagrante incalcari ale legii.

In acelasi timp, din punct de vedere politic este de remarcat momentul in care domnul primar a ales sa-si expuna public pretinsele nemultumiri, dupa parafarea aliantei de guvernare dintre PNL si PSD demonstrand inca o data faptul ca PSD nu a putut, nu poate si nu va putea fi un partener de incredere pentru Partidul National Liberal nici la nivel local si nici la nivel national, iar aceste practici aduc aminte de celebra ordonanta 55 a lui Dragnea!

Mai trebuie mentionat si ca administratia comunei Comana a fost tratata cu importanta cuvenita la nivelul judetului Giurgiu, avand in vedere potentialul zonei, in ultimul an fiindu-i alocate din fonduri guvernamentale 2,58 milioane lei la care se adauga sume suplimemtare repartizate de Consiliul Judetean Giurgiu”, se arata in comunicatul PNL Giurgiu.

Primarul comunei Comana (Giurgiu), Aurel Enache, a anuntat ca se intoarce in PSD, la mai putin de un an de cand a trecut la PNL. Liderul PSD Giurgiu, Marian Mina, a anuntat luni ca inca alti trei primari traseisti vor reveni la PSD.

„PSD Giurgiu, tot mai puternic! Atunci cand au trecut la PNL, primarilor giurgiuveni li s-au promis proiecte pentru comunitatile lor, bani pentru dezvoltare, li s-a promis marea cu sarea, dar, de fapt, au fost mintiti cu nerusinare.

Nicio promisiune nu s-a materializat si, astfel, edilii aleg sa vina alaturi de mine, sa se intoarca in echipa celor care au facut cu adevarat multe lucruri bune pentru dezvoltarea intregului judet.
Astazi, in conferinta de presa, l-am avut alaturi pe primarul comunei Comana, Aurel Enache. Ii multumesc pentru incredere, pentru sustinere si curaj!

Vreau sa precizez faptul ca alaturi de PSD Giurgiu sunt si primarii din Colibasi, Prundu si Clejani. Pentru ca toti sunt satui de umilinte, de pacaleli si de bataia de joc a liberalilor!

Le cer public celor din PNL Giurgiu sa ii lase pe primari sa aleaga echipa din care vor sa faca parte si, de asemenea, sa inceteze cu hartuirea, cu presiunile si cu ‘pedepsirea’ celor care nu mai vor sa lucreze cu ei!”, a anuntat Mina pe Facebook.

Primarul din Comana a mentionat ca alti zece primari trecuti la PNL se vor intoarce la PSD.

“Acum va pot spune cu siguranta ca cel putin la doua saptamani voi fi in fata dumneavoastra cu doi sau trei primari, care se reintorc la PSD.

Va pot da in avans primele trei nume: Catalin Corbea – Prundu; Constantin Stoica – Colibasi; Florin Nidelea – Clejani”, a precizat Mina intr-o conferinta de presa.

El a mai spus ca nu isi doreste o alianta pe plan local cu PNL: “Daca ar fi sa hotarasc doar eu, sincer, nu mi-as dori o alianta pe plan local cu PNL Giurgiu. Ce sa fac langa PNL, sa facem studii de fezabilitate, proiecte tehnice? Sa facem patinoare cat o sufragerie cu firme dubioase sau sa prostim lumea ca facem spitale in zone inundabile?”.

Revenirea primarilor in PSD are loc la mai putin de o saptamana de cand PSD a revenit la guvernare.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: