Edilul a făcut afirmaţia după o întâlnire cu directorii unităţilor de învăţământ, în cadrul căreia au fost analizate pregătirile pentru noul an şcolar şi necesarul de locuri în creşe, grădiniţe şi şcoli.
„Dacă ne raportăm la cetăţenii care sunt, astăzi, cu acte cu domiciliul în Braşov, nu am avea o problemă pe infrastructura de învăţământ, nici pe creşe, nici pe grădiniţe, nici pe şcoli. Avem o problemă cu migraţia, cu cei care vin din afara municipiului Braşov”, a declarat George Scripcaru.
Primarul a anunţat că municipalitatea identifică terenurile şi soluţiile necesare pentru construirea unor noi unităţi de învăţământ în zonele în care dezvoltarea imobiliară a dus la creşterea numărului de locuitori.
În cartierul Tractorul, în zona nouă, Primăria dispune de un teren de aproximativ două hectare pe care urmează să fie construită o şcoală cu săli de sport, curţi şi spaţii anexe.
„Suntem în proceduri de identificare de suprafeţe de teren în Tractorul, partea nouă, unde avem două hectare şi vom face acolo o şcoală nouă, cu săli de sport şi cu curţi şi cu anexe”, a precizat Scripcaru.
O altă unitate de învăţământ urmează să fie construită de la zero în zona Coresi.
„În zona Coresi, la fel, o altă şcoală nouă, de la zero, cu tot ce înseamnă infrastructură şi cu dotări”, a afirmat primarul.
Municipalitatea intenţionează, de asemenea, să extindă sau să dubleze capacitatea unor unităţi de învăţământ din alte cartiere.
Scripcaru a afirmat că spaţiile degradate sau nefuncţionale trebuie reabilitate şi transformate în spaţii utile pentru activitatea şcolară.
„De asemenea, în alte zone, în alte cartiere vom extinde sau vom dubla. Trebuie să investim şi să facem ca anumite spaţii, care sunt într-o stare nefuncţională sau de degradare, să poată să fie transformate în ceva benefic şi util pentru şcoală. În paralel, continuăm investiţiile deja începute”, a declarat edilul.
Tema principală a întâlnirii cu directorii a fost începerea lucrărilor de reparaţii, igienizare şi modernizare în unităţile de învăţământ.
Potrivit primarului, majoritatea intervenţiilor urmează să fie finalizate până la debutul noului an şcolar.
Directorii unităţilor de învăţământ au fost informaţi şi despre programul de acordare a voucherelor sportive pentru elevii din Braşov.
Voucherele, în valoare de 150 de lei, vor fi acordate copiilor şi adolescenţilor cu vârste între 6 şi 18 ani care au domiciliul în municipiu şi sunt legitimaţi la un club sportiv din Braşov.
Programul urmează să înceapă în luna septembrie.