Ioan Stegerean, primarul comunei Fărcașa (Maramureș), a venit marți la întâlnirea premierului Bolojan cu primarii de comune având la mână un ceas de 40.000 de euro. În discursurile lor, Sorin Grindeanu i-a căinat pe primari, susținând că sunt acuzați pe nedrept că fură, în timp ce Bolojan le-a cerut să facă economii.
Primarul Stegerean (PNL) a declarat pentru Antena 3 că ceasul a costat „în jur de 40.000 de euro” și că l-a cumpărat din banii lui. Ioan Stegerean a adăugat că el chiar a împrumutat cu bani primăria pe care o conduce, iar comunitatea prosperă.
„Dar ăsta nu e din administrație luat. Nu e de la primărie. Eu am firmă, am evidente, se poate verifica, care-i problema? Să umblăm toți cu Mopeda sau cu Raketa? Am avut primul ceas când eram pe clasa a treia. Am avut un ceas Raketa de la bunicul. Și de-atunci m-am îndrăgostit de ceasuri ca să zic așa. (…) Îmi permit mai multe ceasuri. Eu am firmă, am dividende și pot să-mi permit”, a mai spus el.

Primar de 26 de ani, Ioan Stegerean are o avere impresionantă. Potrivit declarației sale de avere, acesta deține aur, ceasuri și panoplii de vânătoare în valoare de 144.000 de euro. Are, de asemenea, patru lingouri de aur a căror valoare se ridică la 80.000 de euro.
„Acuma, ca să încheiem discuțiile și cu poveștile, eu finanțez primăria la ora actuală, indirect, cu 1.000.000 lei și nu pot să-mi permit un ceas de 40.000 de euro. Care e problema?”, a spus edilul.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a atacat din nou pe Ilie Bolojan, marți, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România și a plecat imediat, înainte ca Bolojan să ia cuvântul.
„Aş vrea azi aici, dacă vom putea, să facem un exerciţiu de sinceritate, să lăsăm deoparte discursurile triumfaliste şi să vorbim deschis despre elefanţii din încăpere. În ultima perioadă s-a încercat, cu bună ştiinţă şi aproape prin toate mijloacele, diabolizarea primarului din România. Pe scurt, dacă nu eşti dintr-o localitate în care ai miliarde de la buget, atunci eşti prezentat ca fiind incapabil, angajator de pile sau amante sau unul dintre cei care vrei să iei fonduri de la bugetul de stat ca să le furi”, a afirmat Grindeanu.
„Această diabolizare în corpore este doar o minciună comodă, care exprimă o lene morală şi intelectuală a celor incapabili să depăşească un populism ieftin. Provin din administraţia locală. Administraţia locală nu se face cu lozinci şi etichete, ci cu foarte multă muncă. Marea majoritate dintre dumneavoastră sunteţi oameni care bateţi săptămânal Bucureştiul nu pentru privilegii, ci pentru a aduce apă, gaze, grădiniţe şi şcoli noi în localităţi”, a spus liderul PSD.