Primarul lui Dragnea, furios dupa ce fiul sau l-a ales pe Dacian Ciolos: „Prosti sunt peste tot, in toate partidele”

politica

Valerica Circiumaru, primarul PSD in orasul Rosiorii de Vede din Teleorman, al carui fiu s-a inscris in partidul lui Dacian Ciolos, spune ca intelege nemultumirile fiului sau si nu pretinde ca cei aflati la putere sunt ”sfinti”, dar ar dori ca acesta sa fie ”mai retinut”.

”Este dreptul lui sa faca ce vrea, dar ar putea sa fie mai retinut in ceea ce priveste imaginea mea. Din punctul asta de vedere, ma afecteaza. Ii apreciez energia, dar el are impresia ca rastoarna pamantul. N-a fost Ciolos deja premier un an, ca nici nu puteam sa intru in minister cand aveam probleme cu spitalul? El are impresia ca acum astia sunt la putere nu sunt licentiati la Oxford sau mai stiu eu unde. Pai n-am avut si licentiati? Aici lucrurile nu sunt chiar atat de simple”, a declarat, corespondentului Mediafax, Valerica Circiumaru.

Primarul recunoaste ca fiul sau este foarte pregatit, insa nu are experienta sa.

”Din punctul de vedere al pregatirii e peste mine. Dar rutina, viata, experienta mea, pe astea nu le poate avea. Daca face asta doar de dragul schimbarii, s-o faca! Dar la momentul asta, prosti sunt peste tot, in toate partidele. Ii intrebi: ‘Voi cu ce veniti?’ si ei zic ca vin cu dracu… Pai am eu o garantie ca dracu’ e mai bun ca lacu? N-ai niciuna. Eu inteleg ca e nemultumit. De acord. Dar eu am alte pareri, eu cantaresc, judec. Nu zic ca noi, astia care suntem la putere, suntem sfinti, ca nu suntem, dar deocamdata eu asa zic, ca noi incercam sa remediem niste anomalii care s-au acumulat in justitie, foarte multe dezechilibre”, a mai declarat primarul PSD.

Fiul acestuia, Iulian Circiumaru, s-a inscris in partidul lui Dacian Ciolos, declarand ca pana acum nu a impacat convingerile sale politice cu cele ale tatalui sau. Intrebat de ce a ales partidul lui Dacian Ciolos, Iulian Circiumaru a spus ca se simte legat de valorile oamenilor din partid si a perceput o deschidere asumata catre antreprenoriat si mediul de afaceri romanesc.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: